Handbalistele Activului și-au securizat locul doi

Handbalistele Activului și-au securizat locul doi

Meci de handbal feminin special la Sala Olimpia Ploiesti. Asta pentru ca cei de la CS Activ au facut un eveniment din derbiul cu Unirea Slobozia. Inaintea meciului copiii s-au inscris la o tombola cu premii. Handbalistele celor doua echipe au iesit pe parchet cu junioarele de mana, iar directorul clubului Activ Prahova, Silviu Crangasu, i-a oferit un buchet de flori portarului Ioana Paraschiv cu ocazia zilei de nastere. Pe teren, prima repriza a fost echilibrata cu greseli de ambele parti, dar si cu goluri frumoase asa cum ii sta bine unui derbi.

Handbalistele Activului au gestionat mai bine finalul reprizei si au intrat in avantaj la pauza, 16-15. Tot atunci oficiali clubului gazda au oferit premiile puse in joc, un tricou de colectie semnat de toate handbalistele, dar si cinci fanioane cu insemnele clubului. A urmat repriza secunda una in care Activ Prahova Ploiesti s-a detasat, insa pe final a trait periculos. S-a terminat 31-29 si Activ si-a securizat locul 2 in clasament, cu 40 de puncte.

Pentru Activ au jucat Diaconu, Paraschiv – Mara Arvatu 7 goluri, Gabi Moldoveanu 7, Vizitiu 6, Tămaș 4, Andrița 3, Csavar 2, Nica 1, Sava 1, A. Arvatu, Popescu, Dumitrașcu. Dupa meci, portarul Paraschiv s-a bucurat că succesul a fost un adevarat cadou, oferit de colege dar și de ea datorită propriei evoluții. Principalul Dobrescu a spus că victoria este cu atât mai plăcută știind cât s-a muncit pentru realizarea ei.

Ioana Paraschiv:,,Foarte frumos cadoul pe care l-am primit. Ma bucur pentru victorie, pentru evolutia mea si a echipei. Am muncit mult pentru aceasta victorie, ne-am antrenat foarte bine si s-a vazut rezultatul. Sunt multumita de evolutia mea, dar se putea si mai bine. Poate va fi in meciul de Cupa unde se poate castiga.”

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Dragos Dobrescu:,,A venit si momentul victoriei. Am muncit mult pentru acest meci, e un pas important facut, dar mai avem de jucat, mai avem de muncit. Sper ca Ioanei i-a placut cadoul, dar si ea a contribuit la el si nu pot decat sa o felicit. In Cupa ne asteapta un meci de Liga, ne dorim sa vina si mai multa lume la sala decat a fost la acest joc si, de ce nu, ne jucam cartea, nu avem nimic de pierdut!”. Activ Prahova Ploiesti-Dacia Mioveni conteaza pentru turul 2 al Cupei României Râureni si se va disputa joi, 23 februarie, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor Olimpia. Sursa foto:facebook/cs activ prahova ploiesti

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191