
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că este foarte mulţumit că există coaliţia guvernamentală şi că România este „guvernată şi stabilă”, relatează Agerpres.
„Eu sunt foarte mulţumit că există această coaliţie, că România este guvernată, că România este stabilă, că acest Guvern are o majoritate solidă în Parlament. Şi că am evitat să intrăm în recesiune. Am reuşit să trecem până acum cu bine prin toate crizele care au venit peste noi. Nu cred că este puţin lucru. Că se mai ceartă unul cu altul, că mai iese câte un politician avid de notorietate publică…, aşa-i în politică. Nu cred că putem să ne aşteptăm vreodată ca politicienii să stea frumos acolo, în banca lor, şi să nu zică nimic. Că n-ar fi politicieni”, a declarat şeful statului la Ambasada României la Varşovia, după reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9), întrebat dacă este mulţumit în continuare de modul în care funcţionează Guvernul.
El a afirmat că, în principiu, lucrurile funcţionează ”în mare” şi că acest lucru s-a văzut.
„România are creştere economică, are una din cele mai mari creşteri economice. Criza energetică nu a dus la sărăcirea populaţiei României. În continuare putem să ne încălzim casele, putem să aprindem lumina. Şi acest lucru nu a fost chiar aşa de la sine înţeles când a început criza şi când toată lumea ne-a spus că n-o să facem faţă. Ba, uite că am făcut faţă. Inflaţia scade, cu toate că au fost suficient de mulţi care ne-au spus că n-o să fim în stare să facem nimic. Iată, totuşi, am făcut. Inflaţia scade şi compensaţii vor exista şi vor fi făcute în aşa fel încât românii să nu simtă aceste crize foarte mult în buzunarul propriu. Deci, pot să spun: da, obiectivul principal şi motivul principal al existenţei acestei coaliţii a fost îndeplinit. România este stabilă şi este guvernată”, a mai spus Iohannis.




BREAKING/ Primarul Polițeanu a adus gruparea Hell’s Angels la festivalul moto de la Ploiești! Liderul rețelei criminale, prins când încerca să plătească două asasinate cu cocaină
GAȘCA LUI BOLOJAN, PRESIUNE PE JUDECĂTORI – CSM denunță atacurile lansate de PNL împotriva judecătorilor de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, care au dat soluții favorabile opozanților lui Ilie Bolojan: „Declarațiile sunt fără precedent… Contestarea publică a rolului și legitimității instanțelor de către o parte aflată într-un proces reprezintă un comportament incompatibil cu exigențele unui stat de drept, de natură să exercite presiuni asupra judecătorilor”
MINUNE ÎN PLOIEȘTI! A fost nevoie de O LUNĂ pentru ca administrația locală să trimită o echipă să repare semaforul de pe Rudului-Plăieșilor





