
Sâmbătă, 4 martie, se împlinesc 46 de ani de la cutremurul care a zguduit țara în anul 1977. Un seism de 7,4 pe scara Richter, cu epicentrul în munții Vrancei, a provocat numeroase pierderi umane și materiale, peste 1.500 de oameni pierzându-și atunci viața.
În seara zilei de 4 martie 1977, în Vrancea, la 100 de kilometri adâncime, a avut loc un seism de peste 7 grade pe scara Richter, care s-a produs la ora 21:21 și a durat 56 de secunde.
46 de ani de la ultimul mare cutremur din România
Peste 1.500 de oameni și-au găsit atunci sfârșitul sub dărâmâturi. Printre personalitățile care au murit în urmă cu 46 de ani se numără actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneț sau cântăreața Doina Badea.
Pagubele provocate de seism au fost însemnate, iar pe teritoriul României s-a instituit stare de necesitate, potrivit digi24.ro.
Peste 30.000 de pompieri şi militari au fost mobilizaţi pentru operațiunile de salvare, cel mai mare număr de salvatori care au acţionat simultan în România.
La nivel statistic, cifrele au arătat cele mai mari pagube poduse de un dezastru natural pe teritoriul țării noastre: la nivel naţional 1.578 de persoane şi-au pierdut viaţa (1.424 în Bucureşti) şi 11.321 de persoane au fost rănite (7.598 în Bucureşti).
32 de clădiri de înălţime mare sau medie s-au prăbuşit în Capitală, iar 32.900 de locuinţe au fost grav avariate la nivel naţional. Așadar, aproximativ 200.000 de oameni au fost direct afectaţi, potrivit comunicatului menţionat la momentul respectiv.




GAȘCA LUI BOLOJAN, PRESIUNE PE JUDECĂTORI – CSM denunță atacurile lansate de PNL împotriva judecătorilor de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, care au dat soluții favorabile opozanților lui Ilie Bolojan: „Declarațiile sunt fără precedent… Contestarea publică a rolului și legitimității instanțelor de către o parte aflată într-un proces reprezintă un comportament incompatibil cu exigențele unui stat de drept, de natură să exercite presiuni asupra judecătorilor”
MINUNE ÎN PLOIEȘTI! A fost nevoie de O LUNĂ pentru ca administrația locală să trimită o echipă să repare semaforul de pe Rudului-Plăieșilor
Cătălina Bozianu (PMP Prahova) susține apelul lui Eugen Tomac către Ilie Bolojan: „Flexibilitate, nu compromisuri de principiu”


