
O postare pe Facebook a unui ploieștean atrage atenția asupra dramei unei bătrâne fără adăpost, care își duce traiul pe un trotuar din Ploiești, pe strada Cantacuzino, în spatele parcării Omnia, vizavi de Synevo. De mai bine de un an, femeia doarme în zona respectivă, protejându-se de frig și intemperii cu un simplu celofan care o acoperă pe ea și puținele bunuri pe care le are.
„Pe frigul ăsta e imposibil să trăiești în asemenea condiții. Alo, autoritățile chiar nu o vedeți? Chiar așa indiferenți și impasivi sunteți?” – scrie în postarea virală, însoțită de apelul către cei care ar putea interveni pentru a-i oferi un adăpost.
În fiecare iarnă, persoanele fără locuință sunt cele mai vulnerabile în fața temperaturilor scăzute, iar în lipsa unui sprijin real, viața lor este în pericol. Deși în Ploiești există centre de primire pentru oamenii străzii, mulți dintre aceștia fie nu știu de ele, fie nu sunt primiți din diverse motive, fie refuză internarea de teama regulilor stricte.
Primăria Ploiești are obligația de a interveni urgent în astfel de cazuri, asigurând măsuri de protecție pentru cei aflați în situații extreme. Autoritățile locale trebuie să colaboreze cu Direcția de Asistență Socială pentru a oferi soluții viabile, fie că este vorba despre un adăpost temporar, sprijin medical sau integrare în programe de asistență socială. Lăsarea acestor oameni în voia sorții nu este doar o problemă morală, ci și una de responsabilitate administrativă.





Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027
Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”



