
O româncă a fost depistată drogată la volan, în Germania, în urma unui control al poliției.
Femeia conducea o mașină cu numere de înmatriculare românești când a fost oprită lângă Offenberg, pe autostradă.
E OFICIAL/ Lucian Moise (USR) este noul subprefect al Prahovei, după demisia lui Mircea Tănase
În urma controlului, oamenii legii au găsit droguri, iar șoferul se afla sub influența cocainei. Întrucât pasagerii consumaseră și ei droguri, nimeni nu a mai putut continua să conducă mai departe, relatează presa germană.
”Ofițerii de la poliția autostrăzii din Kirchroth au verificat un autoturism cu patru persoane la bord, din România, pe A3, în apropiere de Offenberg, în jurul orei 1 a.m., la 11 februarie 2025. Aceștia au observat miros de marijuana provenind din vehicul chiar de la începutul controlului.
Investiție majoră la Sinaia: A fost semnat contractul pentru Park & Ride Gondola
În timpul percheziției bagajelor, poliția a găsit mici cantități de canabis și „ciuperci magice” interzise (ciuperci care conțin psilocibină), care fuseseră importate de la o vizită la Amsterdam. Un test rapid de depistare a drogurilor efectuat asupra șoferului a ieșit pozitiv pentru cocaină, după care i s-a prelevat o probă de sânge. Femeia a fost reclamată pentru conducere sub influența drogurilor„, precizează autoritățile.
Deoarece pasagerii au declarat, de asemenea, că au consumat droguri cu o zi înainte, niciunul dintre ocupanți nu a fost autorizat să continue să conducă. Au fost nevoiți să organizeze ulterior, pentru ca cineva să preia mașina.




Investițiile trec pe primul loc: Virgil Nanu (CJ Prahova) a tăiat din bugetele de consum ale instituțiilor subordonate pentru a susține marile șantiere

