
Ploieșteanul Eduard Nițu a fost din nou în topul patinajului. După ce, recent, a obținut prima medalie de aur din istoria României la o Cupă Mondială, Nițu s-a impus și pe plan național.

El a reuşit să devină campion naţional de seniori în proba de 1000 metri, vicecampion la 500 metri şi medaliat cu bronz la 1500 metri, în ciuda faptului că s-a accidentat la spate în timpul primei curse, cea de 500 metri, şi a tras de el pentru a concura în aceeaşi zi la 1000 metri şi, apoi, la 1500 metri.

Eduard a făcut parte din cei cinci sportivi ai secţiei de patinaj viteză a CSM Ploieşti care au participat, week-end-ul trecut, la Campionatul Naţional pe probe Seniori, respectiv Campionatul Naţional pe probe si Poliatlon pentru Juniori, competiţii găzduite de „Max Aicher Arena”, din Inzell (Germania). La nivel de juniori, CSM Ploieşti a obţinut trei medalii de bronz, toate prin David Mereuţă la categoria Juniori C: două în proba de 500 metri şi una în clasamentul general.




Fosta arhitectă a Ploieștiului, Roxana Pandele, își varsă frustrarea pe micii întreprinzători înainte să plece acasă! După ce a băut o cafea, patronii localului s-au trezit cu amendă




