
CS Județean Prahova încearcă pentru al treilea sezon consecutiv să promoveze în Liga Florilor. Primele două încercări au fost eșuate, din păcate, ultima fiind pierdută în mod dramatic, sezonul trecut, la Iași. ,,A treia oară e cu noroc”, așa cum se mai spune, fiind clar că, în sport, trebuie să ai parte și de “bulan” ca să îți iasă. Numai că, în acest an, la CSJ Prahova este vorba despre valoare și condiții de pregătire.

La ce lot are trupa prahoveană se poate baza, în lupta pentru promovare, mai ales pe valoarea handbalistelor, componente ale echipelor naționale, cu prezențe în cupele europene, la turnee finale europene și mondiale, dar și fete care sunt de-o viață, așa cum se spune, la echipă și își doresc să joace iar în prima ligă.
Pentru ca această dorință să se îndeplinească, jucătoarele antrenate de Adrian Chiruț, Robert Comendant, Iulian Emancipatu și Dragoș Vasile, trebuie să dovedescă pe parchet ceea ce scrie pe hârtie și se află în mințile specialiștilor. Conform acestora, dar și a ceea ce a fost în sezonul regular, CSJ Prahova are prima șansă la promovare. Urmată, în ordine, de CSM Galați și Știința București. Cele trei echipe se bat pentru două locuri promovabile pentru că alte două te duc la baraj.

Lupta pentru promo începe în acest week-end, iar formația susținută de Consiliul Județean Prahova are parte de un start facil. În prima etapă va juca cu CSU Oradea, vechea cunoștință din prima parte a sezonului, o echipă pe care Prahova a învins-o categoric atât în tur cât și în retur. Prahova – Oradea se va disputa mâine, 22 februarie, de la ora 13.30, la Sala Sporturilor Olimpia, intrarea la meci fiind liberă. Celelalte partide din prima etapă a play-off-ului sunt:
Ora 12:00, Sala Dunarea Braila, CSM GALATI – CSM ROMAN
Ora 12:00, Sala Agronomia, CSU STIINTA BUCURESTI – CSU CLUJ-NAPOCA
Ora 16:00, Sala Kati Szabo, SEPSI- SF. GHEORGHE – UNIREA SLOBOZIA




Fosta arhitectă a Ploieștiului, Roxana Pandele, își varsă frustrarea pe micii întreprinzători înainte să plece acasă! După ce a băut o cafea, patronii localului s-au trezit cu amendă
Mircea Roșca confirmă dezvăluirea PHonline.ro! Ilie Bolojan a venit la Ploiești, exact cum am anunțat în exclusivitate




