A bătut ultimul gong pentru maestrul emerit Emil Popa

A bătut ultimul gong pentru maestrul emerit Emil Popa

Chiar și la cei 81 ani ai săi maestrul emerit Emil Popa putea ține fără probleme un antrenament în sala de box. Nimic nu anunța vestea tragică ce s-a abătut astăzi peste boxul românesc. Din nefericire, azi noapte inima maestrului a încetat să mai bată. Cu două zile înainte el fusese invitat de Titi Tudor, unul dintre foștii săi elevi, la serbarea de sfârșit de an care s-a ținut în sala unde maestrul Popa și-a adus o contribuție foarte mare. Mare a fost și tristețea celor care l-au cunoscut când au aflat că veșnicul tânăr Popa Emil nu mai trăiește. Federația Română de Box a postat pe pagina oficială anunțul că antrenorul cu trei Olimpiade în palmares, Moscova 1980, Los Angeles 1984 și Atlanta 1996, a decedat fulgerător:

Mesaj din partea judecatorilor pentru „Portocala si Onea”: Magistrati cu un profil nesanatos

“Anunțăm cu deosebită tristețe încetarea din viață a maestrului Emil Popa. Lumea boxului este cutremurată de această veste sfâșietoare, în ciuda celor 81 de ani ai săi, Maestrul Popa fiind unul dintre acei oameni veșnic tineri, ca spirit și atitudine. A intrat în box în 1957 de unde nu va mai ieși niciodată, rămânând în mintea și sufletul a mii de boxeri, chiar dacă el a trecut de noaptea trecută în… legendă. A devenit antrenor în 1965 la IRCR Ploiești și a antrenat, se poate spune, până în ultimele clipe, trecându-i prin mâini mari campioni de la Francisc Vaștag și Leonard Doroftei la Titi Tudor, Gheorghe Simion, Dorel și Marian Simion și mulți, mulți alții’’.

În ultimul interviu pe care l-a acordat, maestrul Popa, a spus:”Boxul mi-a adus numeroase beneficii și mi-a clădit un mod de viață care mă menține energic și entuziast și la 81 de ani. Am călătorit prin toată lumea, asta, am vorbit cu oameni mari, am lucrat cu legende ale boxul românesc, am prins vremuri grele și vremuri de glorie. Unde mă văd peste 10 ani? Nu mai mai văd decât… poate în această poveste și de aceea vă rog să-i puneți titlul O VIAȚĂ ÎN SLUJBA BOXULUI. Pentru că titlul ăsta mă reprezintă cel mai bine”, a spus maestrul Emil Popa, care începând din 2018 activa și în Comisia de Disciplină a FRBox.

Maestrul Popa deţine titlul de antrenor emerit din 1991, este Cetăţean de Onoare al municipiului Ploiești, din 1995, și a fost onorat de Președinţia României cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I, în anul 2004. Ca antrenor are în jur de 100 de medalii obținute pe plan national, a contribuit la 6 medalii olimpice, 5 medalii la Campionate Mondiale și alte 9 la Campionate Europene de seniori plus numeroase alte medalii international la nivel de juniori!

Un băiețel de cinci ani din Ploieşti, diagnosticat cu leucemie, are șanse la viată dacă îi suntem alături

Dumnezeu să te odihnească în pace, Maestre Emil Popa!

OPC a amendat Ploiesti Shopping City, dupa ce ziarul nostru a publicat imagini cu mizeria de la fast-food-uri

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191