
,,1-0 e de ajuns!”. Așa declara veteranul Petrolului, Paul Papp, înaintea meciului cu Dinamo. Scorul spus de Papp s-a adeverit și Petrolul a bătut Dinamo, pe Ilie Oană, într-o atmosferă fierbinte și cu scenografii în ambele peluze. Unicul gol al partidei a fost marcat, din penalti, cu șansă de Rodrigo Martins. De-altfel, norocul a ținut cu cei în galben-albastru, cel puțin în acest joc. Șansa a fost de partea Petrolului având în vedere cele două bări ale dinamoviștilor, dar și alte ocazii, irosite sau rezolvate de portarul Zima.

Și Petrolul mai putea să înscrie o dată, în repriza a doua, prin Dan Nlundulu, însă britanicul a trimis pe lîngă din poziție bună. Masivul atacant a intrat cam devreme, minutul 56, în locul lui Ludewig, având în vedere nivelul său fizic. Totuși, Dan a tras de el, s-a luptat cu câinii și a oferit mingi utile colegilor. Utili au fost și noii veniți care arată o altă față a echipei. Căpușă, când fundaș central când în bandă, Zaian precis, copilul Ioniță curajos atât cât a putut să joace. La fel de curajos și Jerdea, venit din liga a doua, Martins combinativ, iar Teixeira peste toți, mai ales datorită tehnicii sale. Din vechea gardă mai sunt Papp, bătăios cum îi stă bine unui căpitan, Hanca cu un joc mai bunicel față de cum se prezenta în fața lui Dinamo în jocurile anterioare, iar Dumitrescu mai are de lucrat la centrări.

Antrenorul Petrolului, Ricardo Sousa, știe că mai e de lucrat și trebuie apreciat pentru curajul pe care unii antrenori români nu-l au. L-a titularizat pe Ioniță la mijloc și tot acolo l-a debutat pe Liviu Argeșanu, la doar 16 ani! De data aceasta, Petrolul și-a câștigat publicul și dacă v-a ieși bine din următoarele două deplasări va avea peste 7000 de spectatori, cât a avut acum, cu Oțelul. Fiind un joc cu afiș în tribune au fost și mulți oameni de fotbal.

În primul rând, Bogdan Onuț, care a jucat la ambele echipe. Onuț a venit acasă tocmai din SUA el fiind privilegiat deoarece în Houston, unde locuiește și muncește, s-au desfășurat meciuri la CM, el fiind prezent în tribune. Sebi Tudor, Florin Pârvu, staff-ul naționalei, Gane și Curelea, dar și Marco Dulca venit împreună cu iubita și tatăl său, Daniel Chiriță și nu numai.

Paul Papp:,,O victorie meritata din punct de vedere al spiritului si al motivatiei. Jocul a avut de suferit pentru ca Dinamo a pus presiune, a jucat, dar am scos un rezultat pozitiv. N-am primit gol, am stat bine pe faza defensive si suntem fericiti. Față de sezoanele trecute când vroiam play-off și ne-am batut la retrogradare cred ca acum e mai sanatos ce facem la urmatorul meci. Vrem sa ne omogenizam cat mai repede ca sa avem rezultate. Si cei noi au inceput să înțeleagă că dacă au venit la Petrolul trebuie să muncească și să lupte”.
Tiberiu Căpușă:,,Un meci dificil cu o echipa care are posesia. Am suferit in prima repriza cand au venit peste noi, dar ne-am aparat bine si important e ca am luat cele trei puncte. M-am simtit minunat la debut, stiam stadionul pentru ca am jucat aici cu Chindia si acum, ca fac parte din familia Petrolul, am simtit atmosfera si impulsul fanilor si este minunat ca am castigat”.

Ricardo Sousa:,, Primul meci e cel mai important pentru toti deoarece vrem sa aratam de ce suntem capabili. Suntem echipa nous i vrem sa fim echipa solida, buna, dar pentru asta e nevoie de timp. Azi am aratat putin de ce suntem in stare. Sunt foarte fericit pentru victorie si vreau sa apreciez fanii pentru ca in meomentele grele energia si pasiunea lor au fost importante. In acele momente ei ne-au dat totul”. Sursa foto:fcpetrolul.ro




VIDEO: O seară de poveste. Finala CM 2026 s-a văzut la Consiliul Județean. Președintele Virgil Nanu, alături de ploieșteni
BREAKING NEWS | Ploile torențiale lovesc Prahova! Trafic BLOCAT pe DN1, acumulări masive de apă la Comarnic și Nistorești. Situația se agravează în tot județul





