
Opera Națională din București a anunțat decesul sopranei Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai mari voci românești și o figură emblematică a lumii artistice. În urma ei rămâne o viață dedicată muzicii și un repertoriu construit prin colaborări cu artiști legendari ai lumii.
Soprana s-a stins la 87 de ani
Anunțul despre decesul Ilenei Cotrubaș a fost făcut de reprezentanții Operei Naționale din București, care îi deplâng plecarea și au ales să-i comemoreze viața și repertoriul.
„Opera Națională București deplânge dispariția sopranei Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper al artei lirice internaționale. Transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care au iubit și admirat arta sa.
Ileana Cotrubaș rămâne în memoria operei românești și universale ca o artistă de o rară noblețe vocală și scenică”, au declarat reprezentanții instituției.
Viața Ilenei Cotrubaș
Născută la Galați, pe 9 iunie 1939, într‑o familie de muzicieni, și-a început formarea la doar nouă ani, în Corul de Copii al Radiodifuziunii Române. Din 1952 s-a stabilit la București pentru a urma Școala Specială de Muzică, iar în 1964 a debutat pe scena Operei din București, moment care a deschis drumul către o carieră internațională remarcabilă. Artista era fluentă în șase limbi.
Stabilită la București încă din 1952, când a fost admisă la Școala Specială de Muzică pentru elevi cu aptitudini excepționale, Cotrubaș a debutat pe scena Operei din București la 24 de ani, în 1963. Un an mai târziu, succesul travestiului Yniold din Pelléas et Mélisande de Debussy i-a consolidat reputația de tânără soprană cu o expresivitate rară.
Vocea ei a ajuns peste hotarele țării
Anul 1969 a marcat extinderea internațională a carierei Ilenei Cotrubaș, odată cu debutul în Marea Britanie, la Glyndebourne, în rolul Mélisande. Timp de două stagiuni, artista a interpretat și rolul principal din Calisto de Cavalli, confirmându‑și versatilitatea și finețea stilistică.
Repertoriul ei s-a îmbogățit rapid cu roluri precum Oscar din Bal mascat, Gilda din Rigoletto și Blondchen din Răpirea din Serai, pe care le-a interpretat în producții din întreaga Europă. În 1971, a urmat debutul la Royal Opera House, Covent Garden, în rolul Tatianei din Evgheni Oneghin, un moment definitoriu pentru ascensiunea sa internațională.
Mai multe pentru tine
Episodul din 1975, când a preluat în ultimul moment rolul Mimì din La Bohème la Scala, înlocuind-o pe Mirella Freni, a devenit un reper al profesionalismului și al forței sale artistice.
Anunțul că Mirella Freni nu poate cânta a venit pe neașteptate; solista română a zburat în grabă din Anglia (din locuința sa de atunci) și a pășit în clădirea operei cu doar un sfert de oră înainte de începerea spectacolului. Performanţa sa a fost apreciată atât de către critici, dar, mai ales, de public.
Laureată a unor competiții internaționale de prestigiu, Cotrubaș a urcat pe cele mai importante scene ale lumii: Opera de Stat din Viena, Hamburg, Berlin, Festivalul de la Salzburg, Glyndebourne, Royal Opera House Covent Garden, Teatro alla Scala și Metropolitan Opera.
Apreciată pentru unicitatea timbrului, finețea frazării și profundimea expresivă, Ileana Cotrubaș a colaborat cu dirijori legendari și a redefinit interpretări din repertoriul lui Mozart, Verdi, Puccini, Bizet sau Offenbach, lăsând în urmă versiuni considerate de referință.
După retragerea de pe scenă în 1990, și-a dedicat energia pedagogiei, susținând cursuri de măiestrie și formând generații de artiști care îi duc mai departe moștenirea. Astăzi, numele ei rămâne sinonim cu excelența și eleganța artei lirice. Printre elevii ei se numără și celebra Angela Gheorghiu.




Sorin Grindeanu, pe legea salarizării: PNL și USR nu au fost în stare să negocieze cu cei de la Comisia Europeană
România campioană la scumpiri, inflație dublă față de Bulgaria, triplă față de Grecia și miliarde PNRR în pericol
Greșeala banală pe care o fac mulți români când își depun dosarul de pensionare: riscă să aștepte luni de zile după bani




