
Bărbatul care a suferit arsuri pe 95% din suprafața corpului, în urma incendiului de lângă Galați, a murit. Nicu Miron era patronul service-ului auto din Șendrei și a avut șanse minime de supraviețuire.
Comunitatea din comuna Movileni, județul Galați, este în doliu. Bărbatul implicat în incendiul devastator de joi a fost declarat decedat, la două zile după dezastru. Nicu Miron a fost ars aproape în totalitate.
Nicu Miron din Galați a murit în urma incendiului
Incendiul de joi seară, din comuna Șendrei, i-a adus sfârșitul patronului în vârstă de 56 de ani. Decesul său a fost anunțat de presa locală din Galați, la două zile după dezastrul care a mistuit întreaga clădire.
Nicu Miron era din Movileni și conducea service-ul auto din Șendrei, unde avea și un angajat. Bărbatul ar fi produs, fără să conștientizeze, o explozie devastatoare în interiorul service-ului, din cauza scânteii flexului cu care lucra.
Medicii l-au transportat de urgență la spital cu arsuri pe 95% din suprafața corpului, în stare de comă. Șansele sale de supraviețuire au fost minime, având în vedere starea extrem de gravă în care s-a aflat. La două zile distanță, Nicu Miron și-a dat ultima suflare pe patul de spital.
Explozia a fost urmată de un incendiu
Polițiștii au făcut cercetări la locul incendiului din Șendrei, după incendiul devastator de joi seară. Conform primelor informații, se pare că de vină ar fi fost utilizarea necorespunzătoare a flexului și a echipamentelor de protecție. Soția și angajatul lui Nicu Miron au fost evaluați medical, dar nu au avut nevoie de îngrijiri.




Mii de semnături pentru demiterea lui Polițeanu. Interes în creștere al ploieștenilor pentru inițiativa A.D.O.R
Nicușor Dan aruncă bomba despre epoca Kovesi: „S-au făcut abuzuri la DNA!” Sunt vizate și dosarele celebre din Prahova?
Consilierul local Mihai Apostolache (România în Acțiune) i-a cerut oficial demisia primarului Mihai Polițeanu






