
Absolvenți ai școlii de poliție, încadrați în structurile de poliție prahovene
Polițeanu, blat cu PSD? Ziua, „ciuma roșie”. La nuntă, invitați de onoare!
Începand de astăzi, 77 de agenți de poliţie și-au început cariera de polițiști la Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.
Cei 77 de agenți debutanți de poliție, promoția aprilie 2023 a Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr Câmpina”, au fost repartizați, în fucție de media obținută la absolvire, în structurile operative ale Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, în mediul urban și rural.
Polițiștii nou încadrați au fost prezentaţi personalului unităţii, au fost instruiţi cu privire la regulamentul interior şi activităţile pe care urmează să le desfăşoare în perioada imediat următoare, intrând în programul specific de tutelă, cu durata de 6 luni, în care îşi vor însuşi atribuţiile și sarcinile sub îndrumarea unor polițiști cu experiență.
Sursa: republikanews.ro




Consilierul Mihai Apostolache îl acuză pe Polițeanu că trimite documentele cu întârziere, convoacă ședințe fără urgență și nu respectă orele de începere: „Are 244 de angajați, 6 consilieri personali și tot nu reușește să trimită documentele la timp”
Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027




