
În urmă cu puțin timp, în cartierul Malul Roșu din Ploiești, a avut loc un accident rutier grav. O autospecială aparținând Serviciului de Ambulanță Prahova s-a izbit violent de un stâlp de curent din beton, care s-a prăbușit peste vehicul.
Potrivit primelor informații, nu se cunoaște deocamdată dacă există victime, însă impactul a fost puternic, iar mașina de intervenție a fost serios avariată.
La fața locului se deplasează echipaje de poliție, pompieri și alte ambulanțe, pentru a acorda primul ajutor și a securiza zona. Circulația în perimetrul incidentului este îngreunată, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor fi disponibile informații oficiale.
Video PHonline.ro
Loading...




Întâlnire neașteptată în Vinerea Mare: Virgil Nanu și Nicușor Dan s-au întâlnit la slujba de la Mănăstirea Cornu
PLÂNGÂ(ND), #REZIȘTII MONITORUL CITEAU – Game over: în Monitorul Oficial au fost publicate decretele de numire în funcții a noilor șefi ai PICCJ, DNA și DIICOT. După decizia lui Nicușor Dan de a numi la conducerea marilor parchete procurorii propuși de ministrul Justiției Radu Marinescu, poți jura că pentru adepții #rezist-USR viața nu mai are nicun rost
Cel mai bun comentariu făcut de Crin Antonescu: „Există posibilitatea ca mulți membri ai haitei să turbeze”






