
Un şofer care a oprit pe şosea pentru a face o poza podului, a fost tamponat uşor din spate de către un alt vehicul. Deşi tamponare a fost una uşoare care nu a necesitat oprirea celor doi şoferi, CNAIR face apel la şoferi să nu mai oprească pe Podul suspendat peste Dunăre.
Consilierii PSD Ploiești propun prelungirea subvenției la gigacalorie pe perioada verii
Conform legislației rutiere, oprirea pe poduri este interzisă și sancționată. Amenzile pot ajunge până la de lei.
„Aseară a avut loc o tamponare pe pod între două autoturisme. Deşi legea spune că este interzis să opreşti sau să staţionezi pe pod, deşi există şi semnalizare rutieră pe pod în acest sens, un şofer a oprit ca să facă poze şi maşina lui a fost lovită din spate de un alt autoturism. Accidentul a fost unul uşor, dar astfel de evenimente nu trebuie să mai aibă loc pe pod. Facem apel la şoferi să nu mai oprească pe pod, nu permite legislaţia rutieră şi există risc de producere a accidentelor rutiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu.
Pe 6 iulie a fost inaugurată cea mai complexă construcţie rutieră din România în ultimele decenii, dar deschiderea circulaţiei a fost amânată cu câteva ore. Podul suspendat are aproape 2 kilometri şi este al treilea ca dimensiune din ţările Uniunii Europene.
A fost chiar asemănat cu celebrul pod „Golden Gate” din San Francisco. Inaugurarea a adus alături oficialii de rang înalt. Preşedintele Iohannis, premierul Ciolacu împreună cu fostul prim-ministru Ciucă şi şeful de la Transporturi Grindeanu au tăiat panglica.
În perioada 17 iulie – 30 noiembrie 2023 se va circula cu restricţii pe timp de noapte, circulaţia fiind deschisă de luni şi până vineri, între orele 06,00 şi 21,00, iar în zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbătorile legale ea fiind permisă atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii, potrivit CNAIR.




Emil Drăgănescu, administratorul public al Prahovei, mesaj de Ziua Drapelului: „Între Klauss, Dominic sau Siegfried, parcă mai mult îmi plac numele: Sorin, Nicușor, Victor”
Alertă maximă pe strada Andrei Mureșanu: Un copac complet putrezit stă să cadă FIX pe o trecere de pietoni! Domnule Polițeanu, mai lăsați Facebook-ul?


