
Ciripcău (Republica Moldova) – Cu prilejul Zilei Culturii Române, a fost semnat oficial Acordul de Colaborare dintre Fundația „Constantin Stere” din Bucov (județul Prahova, România) și Asociația Obștească „CiripArt” din localitatea Ciripcău, raionul Florești, Republica Moldova.

Potrivit informațiilor oferite de Mircea Cosma, documentul stabilește cadrul juridic și financiar necesar dezvoltării unor proiecte culturale, educaționale și artistice comune, menite să promoveze patrimoniul, identitatea culturală și valorile naționale românești pe ambele maluri ale Prutului.

Acordul vizează organizarea de evenimente culturale, conferințe, simpozioane, proiecte educaționale și schimburi de experiență, precum și susținerea și promovarea activităților muzeale și a patrimoniului local, cu un accent deosebit pe personalitatea lui Constantin Stere, mare fiu al poporului român, și pe opera sa fundamentală dedicată idealului național al Unirii.

Semnarea acestui parteneriat reprezintă un nou pas important în consolidarea cooperării culturale româno-moldovenești, confirmând rolul culturii ca liant durabil între comunități și ca instrument esențial de păstrare a memoriei istorice și a valorilor comune.




Virgil Nanu continuă investițiile în energie verde: 20 de localități din Prahova vor reduce cheltuielile cu energia electrică
Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”
Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare




