
Activ Prahova Ploiești trebuie să fie activă non-stop în Divizia A de handbal feminin. Asta pentru că trebuie să evite orice surpriză neplăcută pentru a-și consolida, cel puțin, locul secund. Activ înfruntă, pe teren propriu, Dunărea 2 Brăila într-o nouă rundă din Seria A. Handbalistele Activului trebuie să ia meciul în serios deoarece trupa brăileană este printre puținele din campionat care pun probleme având doar trei înfrângeri din 13 partide jucate, 30 de puncte, și locul 4 în ierarhie.
Trupa antrenată de Dragoș Dobrescu, Robert Comendant și Alina Ifrim ocupă locul 2 în clasament, cu 31 de puncte, la fel ca și Unirea Slobozia cea care, în această etapă, joacă la Dobroești. Duelul cu Brăila face parte din seria meciurilor incomode pe care trupa ploieșteană le va disputa în perioada următoare. Jocul se va desfășura duminică, 5 februarie, de la ora 16.00, la Sala Sporturilor Olimpia. Tot în week-end, sunt meciuri atractive și la nivelul junioarelor.
Duminică, dar de la ora 12.30, în Sala Tel George Junior, se va disputa, la nivelul Junioare 1, partida dintre Activ Prahova, locul 3 în clasament, 12 puncte, și CSM Galați, locul 2 și același număr de puncte. Formația antrenată de Robert Comendant trebuie să câștige pentru a mai spera la Turneul Final. Sâmbătă, de la ora 13.00, la Sala Tel George va avea loc derbiul seriei, Junioare 2, între CSM Ploiești, locul 2, 16 puncte, și Corona Brașov, locul 1, 16 puncte. Tot la acest nivel, Activ-ul, locul 3, cu 11 puncte, întâlnește, astăzi, ultima clasată, LPS Pitești. Din Seria D mai face parte și CSS Ploiești, locul 6, care va juca sâmbătă, la Mizil, cu Sporting Ghimbav.