Adevărul despre „fetele de cabană” care se ocupă de schiorii bogați veniți în Europa (Reportaj CNN)

Adevărul despre „fetele de cabană” care se ocupă de schiorii bogați veniți în Europa (Reportaj CNN)

Este ora 7:00 a unei dimineți friguroase de ianuarie în Les Gets, o stațiune de schi din Alpii francezi. Soarele va apărea peste o oră, dar Sophie Crowther, trezită de alarma ceasului, pornește pe aleile înghețate întortocheate ca să pregătească micul dejun pentru 25 de oaspeți cu dare de mână, relatează CNN.

Cenzura inacceptabila in plina campanie electorala – George Simion, interzis pe TikTok, Realitatea TV scoasa din emisie

Aceasta este prima ei zi de lucru în stațiunea montană. Cu doar câteva zile în urmă, ea a primit un apel prin care era informată că a fost selectată pentru a lucra ca bucătar într-o cabană de lux. Muzica de la petrecerea ei de bun venit cu o seară înainte încă îi răsună în urechi. Ajunge în scurt timp la cabana cu oaspeții ei, deloc mai chibzuiți.

VIDEO În premieră: Călin Georgescu își asumă public rolul de premier, George Simion confirmă că îl va desemna dacă ajunge președinte

„Vomitam literalmente în timp ce făceam ouă și șuncă pentru toată lumea”, a spus ea pentru CNN. „O situație nefericită”.

SUA confirmă: Vizele pentru romani, reintroduse din cauza loviturii de stat date prin anularea alegerilor din noiembrie 2024: „Avem ingrijorari cu privire la actiunile antidemocratice din Europa, inclusiv cu privire la folosirea institutiilor statului pentru presiuni impotriva anumitor puncte de vedere”

Aceasta este realitatea vieții nu atât de strălucitoare ale fermecătoarelor „fete de cabană” – personalul care satisface orice capriciu al celor bogați și faimoși din cele mai luxoase cabane de schi din Europa.

În fiecare sezon de schi, sute de persoane, tineri în principal, vin în Alpi, Dolomiți și Pirinei pentru a lucra ca bucătari, cameriste, șoferi, bone și recepționeri pentru turiștii care caută zăpadă și care plătesc foarte mult pentru servicii privilegiate.

Dacă sunteți unul dintre cei pasionați de sporturile de iarnă, și vă aflați în vacanță într-o stațiune de lux, probabil că îi veți întâlni pe aceștia, atât pe pârtii, cât și în barurile din stațiuni.

Sunt adesea luate în derâdere, ca fiind fete elegante, educate venite să schieze toată ziua și să petrează toată noaptea, dar pentru majoritatea dintre ele realitatea este mai puțin fermecătoare.

Cine sunt „fetele de cabană”

„Fetele de cabană” sunt o adevărată instituție în cele mai luxoase stațiuni de schi din Europa. O mică cohortă de angajați în industria sporturilor de iarnă, dar una sinonimă cu cabanele de lux din Chamonix, St. Anton și Courchevel, pentru a numi doar câteva.

Au apărut în urma unei combinații dintre accesibilitatea crescândă a vacanțelor în străinătate în anii 1960 și 70 și declinul capacității aristocrației britanice de a menține proprietăți mari în Europa. Astfel, un sezon de schi în timpul căruia lucrează în cabane de lux a devenit o cale de aventură pentru fetele recent eliberate din cătușele sistemului de internat britanic.

Salariile erau mici, orele de lucru lungi și băuturile din barurile locale ieftine. Termenul de „fată de cabană” a început să intre în conștiința populară britanică, purtând cu el o reputație hedonistă de dominare a barurilor și cluburilor de noapte din Alpii francezi.

Jobul continuă să ofere o oportunitate de a petrece luni de zile schiind în cele mai exclusiviste stațiuni din lume, și de a fi plătit în paralel cu această plăcere.

„Este o nebunie. Îmi amintesc că Gordon Ramsay stătea într-o cabană aflată vizavi de cea a lui David Beckham”, a spus India Hogg pentru CNN, despre perioada în care a lucrat într-o cabană de lux din Courchevel, Franța.

„A fost nebunie, o lume diferită.”

Dar, oare actualele „fete de cabană” merită reputația formată de predecesoarele lor?

O întâlnire acceptată?

Filmul din 2011 „Chalet Girl” este relevant cu privire la modul în care mulți percep această profesie. Tamsin Eggerton o înfățișează pe Georgie ca fiind imaginea clasică a fetei de cabană – elegantă, plină de aere, flirtează cu oaspeții și este dispusă să bea cu ei până la ore înaintate.

„Acest film nu are nicio legătură cu industria de astăzi”, a declarat Andy Sturt, de la VIP Ski, pentru CNN.

Pentru început, posturile nu mai sunt rezervate fetelor cu educație privată din sudul Angliei.

Gazdele cabanelor de lux, trecute și prezente, cu care a vorbit CNN pentru acest reportaj au spus că, deși personalul este încă predominant feminin, un număr tot mai mare de angajați la aceste cabane sunt bărbați.

O fată care lucrează în prezent într-o cabană de lux dintr-o stațiune franceză, care a vorbit anonim cu CNN pentru că nu era autorizată de angajatorul ei să vorbească cu presa, a spus că în echipa ei sunt „în mare parte fete, dar nu într-o măsură covârșitoare”.

Câțiva proprietari de cabane de lux afirmă că există o împărțire egală de gen în rândul personalului lor. Caracterizarea clasică a „fetei de cabană” a fost „erodată ușor în ultimii 20 de ani”, a precizat Sturt de la VIP Ski, pentru CNN.

Industria, conform celor care lucrează în ea, a devenit din ce în ce mai profesionistă, deoarece și-a dezvoltat o reputație, iar ocuparea unui post în aceste cabane de lux este acum extrem de competitivă.

Compania de cabane de lux Consensio Chalets primește aproximativ 15 cereri pentru fiecare post disponibil, a declarat cofondatorul și directorul general al companiei, Ceri Tinley, pentru CNN. Acest lucru le oferă celor care aplică la prestigioasa Universitatea Oxford din Marea Britanie o rată de succes mai mare pentru ocuparea unui post.

„Avem pentru iarna viitoare aproximativ 240 de posturi. Anul trecut am avut de cereri”, a declarat Sturt pentru CNN.

„Anul acesta, am avut deja 500 de cereri și nici măcar nu s-a terminat sezonul. Așa că cererea pentru puținele posturi disponibile este uriașă, iar acum este foarte, foarte greu să obții un loc de muncă în vacanță, la o cabană în Alpi”.

Restricțiile de călătorie și de muncă introduse în ultimii ani – în special ca urmare a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană – au făcut ca multe companii să caute să angajeze persoane cu dublă cetățenie, deci cu două pașapoarte, și mai multe companii să fie desființate.

„Brexitul a schimbat peisajul”, a spus Tinley pentru CNN.

„Deși este încă posibil să angajăm cetățeni din Marea Britanie, nevoia de permise de muncă și vize înseamnă că acum îi recrutăm în primul rând pe cei cu pașapoarte UE, sau britanici cu permis de ședere în Franța”.

În ciuda reputației excelente, contingentul britanic al lucrătorilor în cabane „devine din ce în ce mai mic” după Brexit. „Și operatorii de turism care au fost aici înainte și care au angajat în mare parte britanici, acum nu mai sunt aici. Așa că da, este într-adevăr în scădere”.

„Dimensiunea industriei este poate la 25% față de ceea ce era acum 10 ani”, a spus Sturt pentru CNN.

Profesionalismul din ce în ce mai mare și competiția pentru posturi au făcut ca reputația de petrecăreți până dimineața a celor din personalul cabanei să fie mai puțin meritată decât în ​​sezoanele trecute.

„Am avut o săptămână în care am dormit aproximativ trei ore”, a spus pentru CNN o „fată de cabană” care lucrează într-o stațiune franceză, dar a adăugat că „nu poți să arăți groaznic, mirosind a alcool în fața oaspeților extraordinari. Trebuie să îmbini totul, așa că există o limită a ceea ce poți face”.

Cu toate acestea, personalul de la cabană, intervievat de CNN, a subliniat că, deși hedonismul este la cote mai mici, el nu a dispărut cu totul.

„Aș spune, cu siguranță ne-am dezlănțuit”, a declarat Sophie Crowther, fost bucătar, pentru CNN. „Trebuie să renunți, pentru că trebuie să ai grijă de oameni toată ziua, în fiecare zi.”

O slujbă pentru copii aristrocrați?

Încă de la început, „fetele de cabană” au fost privite ca provenind exclusiv din clasele superioare.

„Dacă te întorci la începuturile vacanțelor la cabane, ei au fost copiii aristocrației britanice”, a spus Sturt pentru CNN. „Ei aveau grijă de casa părinților, sau de cea a prietenului părinților”.

„Acest stereotip nu se aliniază cu experiența noastră de recrutare”, a spus Tinley pentru CNN.

Schiul este un sport costisitor, iar factori precum schimbările climatice care fac ca stațiunile de altitudine mai joasă să fie neviabile, nu fac decât să crească prețurile. Cu un salariu destul de modest, o atracție majoră a jobului este accesul la pârtii, așa că atrage în mod natural schiorii experimentați.

„Mulți oameni provin din medii foarte privilegiate, mai ales dacă ești un britanic care o faci”, a spus o angajată despre trecutul colegilor ei, adăugând că oaspeții britanici „probabil se așteaptă ca cineva destul de elegant” să lucreze la cabană.

„Schiul devine extrem de scump”, a spus Sturt pentru CNN. „Nu veți intra într-un sezon de schi fără o anumită pregătire sau implicare în acest sector, iar asta înseamnă neapărat că familia ta are un statut ridicat în ceea ce privește situația financiară”.

Opulența cabanelor în care lucrează acești oameni nu poate fi contestată. Saunele, cramele, operele de artă neprețuite și chiar sălile dedicate servirii brânzei topite sunt ceva obișnuit.

„Clienții noștri se așteaptă la condiții de lux combinate cu servicii excepționale”, a declarat Tinley de la Consensio Chalets pentru CNN, care subliniază că oaspeții caută „proprietăți dotate cu facilități precum căzi cu hidromasaj, piscine și cinematografe, completate de personal atent care le anticipează nevoile”.

În timp ce oaspeții lor trăiesc în lux, nu același lucru se poate spune despre personal.

„Suntem în sectorul luxului, dar nu suntem oaspete”, a spus o „fată de cabană” pentru CNN.

Naveta de dimineață este adesea o drumeție de 20-30 de minute pe străzi acoperite de zăpadă. În perioada în care lucra ca bucătar într-o cabană de lux din stațiunea franceză Les Gets, Sophie Crowther locuia într-o încăpere aflată sub club. „Pur și simplu nu am putut dormi până la 4 dimineața în unele zile”, a spus ea pentru CNN. „Ar trebui să avem dopuri pentru urechi. Și faptul că nu puteam dormi, pur și simplu ne-a adus împreună”.

Zilele încep în general înainte de ora 7:00 și se termină frecvent după miezul nopții. În acest timp, personalul pregătește mesele oaspeților, echipamentul de schi și băuturile, face curățenie, schimbă așternuturile de pat și nu numai, încercând să ajungă pe pârtii când se poate.

Oaspeții, care plătesc mai mult de USD de persoană, se așteaptă ca toate nevoile lor imaginabile să fie satisfăcute.

„Nu poți spune nu, este genul ăsta de servicii de înalt nivel”, a spus Hogg despre perioada în care a lucrat într-o cabană de lux.

Cei care încearcă să folosească facilitățile cabanei în timp ce oaspeții lor sunt pe pârtii pot să se trezească fără loc de muncă sau cazare.

Când vine vorba de angajarea personalului de cabană, „totul este despre personalitate”, a spus Sturt pentru CNN.

„Trebuie să aibă personalitate, profunzime de caracter și experiență pentru a putea organiza cina în fiecare seară. Aceasta este esența fundamentală a acestui loc de muncă. Așa că trebuie să fie atenți la toate detaliile, la toate treburile casnice, dar într-adevăr totul este despre personalitate”.

Salariile nu sunt, în general, deosebit de ridicate, unii afirmând că salariul lor lunar este în jur de de lire sterline ( de dolari) – mai mic decât salariul minim din Marea Britanie, având în vedere orele lucrate. Acest lucru este în general completat de bacșișuri care pot ajunge la mai mult decât un salariu lunar. Cazarea, echipamentul de schi și permisele sunt, de obicei, incluse în pachet.

Orele lungi și oaspeții pretențioși pot pune o presiune pe personalul cabanei, dintre care mulți sunt plecați de acasă pentru prima dată în viața lor.

„Cu siguranță am avut probleme uneori”, a spus Hogg pentru CNN. „Îmi amintesc că am intrat într-un dormitor și era o mizerie absolută. Și mi-am spus că nu pot face asta.

„Dar am fost nevoită să-mi reamintesc că sunt în munți și trebuie să trec peste asta”.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468