Admitere liceu 2023. Reacţia elevului care a primit 9.50 în loc de 6.60 la matematică, după contestaţie

Admitere liceu 2023. Reacţia elevului care a primit 9.50 în loc de 6.60 la matematică, după contestaţie

Cu o zi înainte de termenul de publicare a ierarhiei de la Evaluarea Națională, elevii de clasa a opta s-au trezit cu o surpriză – listele au apărut mai devreme. Greşite însă. 

Mădălina Lupea, disperată să-şi ascundă problemele cu legea! A cerut Curții de Apel să-i treacă numele „la secret”. Instanța a refuzat solicitarea!

Mădălina Iacob, reporter Observator: Ministerul Educației a fost luat prin surprindere de firma care se ocupă de serviciile informatice, care a postat lista mai repede decât trebuia. Problema a fost că lista era eronată, cu elevii ordonați cu mediile din gimnaziu, și nu după criteriile actuale. 

Nanu şi Volosevici, în dialog cu sute de ploieşteni din cartierele Muzicanți şi Bereasca

Informaticienii au uitat că anul acesta criteriile de departajare sunt nota de la limba română, respectiv matematică, şi apoi media din gimnaziu. Compania care se ocupă de peste 20 de ani de publicarea pe internet a rezultatelor examenelor naţionale, dar şi ministerul şi-au cerut scuze elevilor care abia aşteptau să vadă clasamentul.

În atenția Poliției Prahova/ „3000 de cetățeni au obținut ilegal domiciliu sau viză de flotant în Câmpina!”

Nota după contestaţie, mai mare şi cu 3 puncte

Au fost şi situaţii în care copiii au făcut contestaţii, iar notă după recorectare a fost şi cu 3 puncte mai mare.  

Filip, absolvent de liceu: Nu s-a afișat și nu știu în ce ordine să pun liceele. Mi s-a schimbat nota și pot să intru la alte licee. Când s-au afișat rezultatele prima dată am luat la matematică și după contestație am luat  

Sunt 6 elevi în ţară cu note modificate semnificativ. Ministerul Educaţiei verifică acum toate erorile. 

Florin Lixandru, secretar de stat MEN: În cazul în care o greșeală se imputează profesorului evaluator. Acesta nu va mai face parte din comisia de evaluatori din anul şcolar următor. 

Mediile de intrare la liceele din Capitală vor fi mai mari

Contrar aşteptărilor, mediile de intrare la liceele din Capitală vor fi mai mari anul acesta.

Florin Lixandru, secretar de stat MEN: La liceele de top poate să fie un pic mai mare cu câteva sutimi, 5-10 sutimi, nu cred mai mult, sunt mai multe medii de 10 anul acesta. 

Cel mai greu s-a intrat în 2022 la Colegiile Tudor Vianu, Sfântul Sava şi Gh. Lazăr.

Ionela Neagoe, director Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr: La noi ultima medie la filologie a fost , estimăm să fie pe puțin ultima medie. Pentru un liceu bun sunt mulţi cu , , copiii ăia nu ştiu ce şanse or avea la liceu. 

Completarea fişelor este crucială acum. 

Florin Lixandru, secretar de stat MEN: Opțiunile să fie realiste. Atunci când formulăm opțiunile trebuie să ne raportăm la media de admitere cu care o vom compara cu media din ultimii ani și bineînțeles cu poziția din ierarhie a județului. 

Ierarhia se va modifică şi după ce elevii din alte judeţe se vor înscrie pe aceleaşi locuri. De exemplu, în Capitală sunt aşteptaţi peste de tineri din zonele limitrofe. În total, sunt disponibile peste de locuri la liceu şi aproape de locuri în învățământul profesional de stat. Ministerul Educaţiei, însă, îi asigură pe părinţi, că toată lumea va avea loc asigurat. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191