Update: Tatăl Arianei a anunţat într-un mesaj recent pe reţelele de socializare că tânăra a fost găsită şi că „e bine și fizic și psihic”.
Ea este Ariana. Are 17 ani şi este căutată în momentul de faţă de poliţiştii din Ilfov şi Bucureşti. Era internată într-un centru de fete particular, din Baloteşti, după ce căzuse pradă drogurilor. Tatăl tinerei, medic de profesie, a încercat să o scape de dependenţă. În zadar însă.
Tatăl fetei: Am luat-o de multe ori de pe străzi sub influenţa drogurilor. De obicei o găseam în câteva zile, mai întâi cu poliţia. După aceea o găseam eu personal, cel mai des, dar de data asta nu a mai lăsat niciun indiciu, ea oricum nu mai avea telefon, i se blocaseră conturile de instagram special să o ţină departe de sursele ei, dar le găsea fizic.
Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Pe data de 7 iunie a plecat tânără din acest centru particular. Nu putea să nu facă acest lucru de vreme ce contractul semnat stipula destul de clar că nu poate fi împiedicată să iasă pe uşile acestui centru. Dupa 12 zile de căutari, tatăl tinerei a apelat la poliţie.
Cum arăta fata la momentul dispariţiei
Tănăra de 17 ani are un metru 65 înălţime, aproximativ 50 de kilograme, păr scurt, negru, ochi căprui. La ora dispariţiei era îmbrăcată cu un maiou negru, pantaloni imprimaţi cu model floral şi era încălţată cu adidaşi albi. Oricine are informaţii sau o vede este rugat să sune de urgenţă poliţia.
Povestea Arianei este trasă la indigo cu a miilor de adolescenţi narcodependenţi. Cad pradă drogurilor de multe ori din teribilism.
Părinţii şi profesorii nu îşi dau seama ce se întâmplă de multe ori decât prea târziu. Tinerii sunt internaţi uneori în spitalele de psihiatrie, unde nu sunt îngrijiţi mai mult de câteva zile. Apoi sunt lăsaţi să plece, pentru că au nevoie de alt tip de tratament.
Ajutorul oferit de stat este aproape inexistent
Cătălin Ţone, fost ofiţer antidrog: Avem probleme mari, nu avem la stat centre post-cură. Din punct de vedere medical suntem la pământ. În statele occidentale sunt zeci de astfel de clinici cu decontare pe cardul de sănătate.
Ultimele date arată că 16% dintre adolescenţi au consumat droguri cel puţin o dată. Peste 1,2 milioane de tineri consumă stupefiante ocazional.
Mihaela Dinu, psiholog: Vorbim doar de cauzele care ajung în sistemul medical, în terapie. Gândiţi-vă că multe fenomene nu sunt raportate.
Mai grav este că au început să cadă pradă drogurilor copii care sunt încă în gimnaziu.
Mihaela Dinu, psiholog: Ce am constat noi este scaderea vârstei spre preadolescenţi pentru consum. Adultul trebuie să rămânâ disponibil din punct de vedere afectiv.
Fenomenul este unul care ia amploare de la an la an. Ofiţerii antidrog au de trei ori mai multe dosare de trafic decât în urmă cu un deceniu. Cel mai consumat drog în România anul trecut a fost canabisul. Comenzile de substanţe interzise se fac inclusiv online iar plata este efectuată cu criptomonede.