
Clubul sportiv Alpha Prahova anunță organizarea unei noi ediții a evenimentului „Alpha Running Road”, programat pe 17 mai, în Ploiești. Tradiționalul traseu de pe Bulevardul Independenței va deveni, din nou, punctul central al pasionaților de mișcare, participanții urmând să alerge „sub castani”, într-un cadru deja consacrat.
Competiția este deschisă tuturor categoriilor de sportivi, de la începători la avansați, fiind propuse trei probe: 500 de metri (sprint), 1000 de metri (traseu tur-retur) și 5000 de metri, considerată cursa principală a evenimentului.
Organizatorii anunță că biletele vor fi puse oficial în vânzare începând cu 1 mai, însă doritorii își pot rezerva deja locul online, numărul participanților fiind limitat.
Evenimentul își propune să promoveze sportul și un stil de viață activ în comunitatea locală, continuând seria competițiilor de alergare dedicate ploieștenilor.




Ionuț Stroe, deputatul PNL fotografiat la manichiură, se încurcă în minciuni. Își schimbă declarațiile de la o zi la alta și se contrazice singur
Prefectura Prahova pregătește planul de măsuri pentru iarna 2026-2027. Noul prefect, Cătălina Bozianu, a discutat cu reprezentanții ISU
Celebrul tablou al lui Grigorescu, evaluat la doar 3,50 lei, va fi expus la Ploiești. Virgil Nanu ironizează scandalul și promite evaluări corecte



