Președintele Nicușor Dan a promulgat, miercuri, legea prin care sunt abrogate prevederile din Codul administrativ care puteau duce la incompatibilitatea consilierilor locali și județeni care ocupă și anumite funcții în administrația publică. Modificarea vine după ce Parlamentul a intervenit rapid asupra legislației, înainte ca noile prevederi să producă efecte asupra unui număr mare de aleși locali.
Pe 26 august a.c., propunerea legislativă inițiată de PSD a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de prim for sesizat și adoptată decizional de Senat a fost adoptată decizional de Senat în aceeși zi. Modificările au fost promovate după intrarea în vigoare, la 9 august, a Legii nr. 165/2026, care stabilea că angajații unor instituții și autorități publice nu pot cumula funcția cu mandatul de consilier local sau județean. Potrivit raportului aprobat în comisia de specialitate a Senatului, proiectul de lege abrogă alineatele (2)-(6) ale articolului 550 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Aceste prevederi stabileau situațiile în care personalul contractual se putea afla în conflict de interese sau incompatibilitate, precum și modalitatea de soluționare și sancționare a acestora ca abateri disciplinare.
Raportul precizează că respectivele dispoziții „aveau în vedere, în esență, asimilarea cu funcționarii publici cu privire la interdicțiile respective, reglementate ca și situații de conflict de interese, respectiv de incompatibilitate”. Abrogarea prevederilor a fost justificată prin necesitatea asigurării predictibilității cadrului legislativ și a prevenirii unor probleme în funcționarea instituțiilor și autorităților publice. „Abrogarea alineatelor (2) – (6) ale articolului 550 din Codul administrativ a fost motivată la Camera Deputaților, prin amendamentele admise, ca fiind necesară pentru asigurarea predictibilității cadrului legislativ și pentru prevenirea unor disfuncționalități în activitatea instituțiilor și autorităților publice”, spune raportul Senatului.
Ce schimbări aduce noua lege
Parlamentarii au introdus și o prevedere referitoare la situațiile apărute între momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026 și intrarea în vigoare a noii legi. Astfel, amendamentul adoptat de Camera Deputaților stabilește că „situațiile intervenite în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026 și data intrării în vigoare a prezentei legi, care, potrivit articolului 550 din OUG nr. 57/2019 (Codul administrativ), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 165/2026, ar fi fost de natură să genereze o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese, după caz, nu constituie incompatibilități sau conflict de interese, după caz, și nu atrag răspunderea juridică aferentă acestora”.
Potrivit raportului, prevederea a fost justificată prin faptul că aplicarea noilor reguli fără o perioadă de tranziție ar fi putut avea consecințe asupra administrației publice.
„Motivarea acestui text a fost în sensul că aplicarea fără o perioadă de tranziție poate genera pierderi de personal, dificultăți și blocaje în desfășurarea unor activități administrative esențiale”, mai arată documentul.
UDMR a susținut modificările deși ministrul interimar al Dezvoltării Cseke Attila a declarat la Digi24 că informația potrivit căreia aleșii locali care lucrează la stat ar trebui să își suspende contractele de muncă a fost eronată și s-a propagat în administrația publică fără un document oficial al autorităților.
Și unii liberali, printre care Ionuț Stroe și Nicoleta Pauliuc, au semnat amendamentul care salvează mandatele consilierilor locali și județeni.




Consilierul ploieștean Mihai Apostolache propune înființarea unei Unități Centralizate de Achiziții la Primăria Ploiești
S-a semnat contractul pentru noul pod de la Drajna. Investiție de 32,5 milioane de lei după 91 de ani
Grațiela Gavrilescu, interpelare la Guvern: „Stop abuzurilor!” Deputata cere măsuri după declarațiile lui Dan Reșitnec




