
Rudele, prietenii, forțele de ordine, dar și asociația „Penelope Piemonte”, care se ocupă de persoanele dispărute, l-au căutat peste tot, chiar și dincolo de graniță, în speranța că îl vor găsi.
Alexandru a fost dat dispărut în 17 iulie
Sâmbătă, 5 august, presa din Peninsulă a anunțat că polițiștii au dat de urma românului. Membrii familiei au comunicat că Alexandru a fost găsit la Milano, fiind însoțit la Chivasso de carabinieri.
Nu se cunosc încă mai multe dtealii despre starea tânărului sau ce s-a întâmplat cu el în decursul celor două săptămâni.




Prefectul Daniel Nicodim: mai mult sprijin pentru educația copiilor romi și integrarea comunităților din Prahova
Rețeaua de gaze pentru Valea Slănicului se apropie de final: autoritățile pregătesc punerea în funcțiune
VIDEO: Primarul Polițeanu, în cartierul Mihai Bravu: Gropi, mizerie, lipsa siguranței. Reacția ploieștenilor la LIVE-ul phonline.ro
