
Locatarii de la bloc ar putea primi o amendă de 1.000 de lei, dacă nu respectă anumite reguli. O activitate care ar putea fi aparent banală ar putea da mari bătăi de cap din punct de vedere legal și ar putea reprezenta un pericol pentru propria siguranță, dacă nu este îndeplinită așa cum se precizează în lege. Iată ce nu ai voie, sub nicio formă, să faci în locuință! Legea spune clar, negru pe alb, că un asemenea gest se sancționează.
În urma unei activități pe care o desfășori în garsonieră sau apartament, există posibilitatea să te trezești cu o amendă de 1.000 de lei, dacă nu ai autorizație. Atunci când mai multe persoane locuiesc într-un condominiu, trebuie să respecte anumite reguli impuse în spațiul social respectiv, dar și o serie de legi. Un gest aparent banal, acasă, ar putea atrage sancțiuni. De aceea, înainte de a face o schimbare importantă în locuință (de exemplu, lărgirea spațiului, dărâmarea unei bucăți de perete, închiderea balconului etc), trebuie să existe autorizații.
Amendă de 1.000 de lei, dacă nu ai autorizație pentru anumite modificări din locuință
Legea arată clar faptul că locatarul are nevoie de o autorizație, în condițiile în care dorește să aducă anumite modificări în locuință. Autorizația este necesară, de exemplu, în cazul în care vrei să aduci o modificare a unui perete (precum dărâmarea sa, pentru lărgirea spațiului), dar și pentru închiderea sau lărgirea balconului.
O astfel de situație este prezentă în Constanța, acolo unde un bărbat s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei, după ce a început să aducă o serie de îmbunătățiri în apartament. Și-a închis balconul cu geamuri termopan, dar a adus o altă modificare care a atras sancțiuni. Își desființase un parapet, în ideea de a avea ieșire din bucătărie spre balcon. Totuși, aceste modificări nu au fost anunțate, neavând nici autorizație pentru ele. În urma unui control al polițiștilor locali, s-a constatat lipsa autorizației, iar bărbatul a primit amendă.
În plus, bărbatul din Constanța a fost obligat să oprească aceste lucrări din apartament, iar în termen de 90 de zile să aducă locuința la forma inițială. Lucrările au fost oprite până când intră în posesia autorizației. Totuși, constănțeanul a întâmpinat o altă situație – a încercat să obțină autorizația, însă în zadar. A trecut mai bine de un an de când nu a intrat în posesia autorizației, arată focuspress.ro.
Mai mult decât atât, Primăria a solicitat unei instanțe ca lucrările respective să fie desființate, precizând lipsa unei autorizații, iar constănțeanul să achite costurile demolărilor. Cererea Primăriei a fost admisă de Judecătoria Constanța. Bărbatul s-a adresat Tribunalului Constanța.