Recomandări video

Loading videos...

Angajatul AEP acuzat că era în Dubai în concediu medical a demisionat. Instituția: „Demisia nu îl scapă de răspundere”

Angajatul AEP acuzat că era în Dubai în concediu medical a demisionat. Instituția: „Demisia nu îl scapă de răspundere”

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat miercuri că a luat act de demisia lui Vlad Jipa, angajatul aflat în centrul scandalului după ce ar fi plecat în Dubai în timp ce figura în concediu medical. Reprezentanții AEP au precizat însă că demisia nu îl scapă de răspundere, iar ancheta disciplinară va continua pentru a stabili eventualele abateri.

Străpungerea Gara de Vest-Gara de Sud: Consilierul local Mihai Apostolache (România în Acțiune): De ce să distrugem resurse publice funcționale?

„Depunerea demisiei nu anulează răspunderea administrativă și disciplinară pentru faptele săvârșite și nici răspunderea penală în eventualitatea constatării unor infracțiuni. Cercetarea disciplinară va continua, iar AEP va sesiza și organele de cercetare penală”, au transmis oficialii instituției, potrivit

Centura Comarnic, aproape de inaugurare. Când ar putea fi deschis drumul care promite să decongestioneze DN1

AEP: „Comportamentul este incompatibil cu funcția publică”

Instituția a subliniat că angajații săi au obligația de a respecta standarde stricte de profesionalism, integritate și legalitate, conform Codului administrativ și Legii nr. 7/2004.

Virgil Nanu intră tare în responsabilii lucrărilor de infrastructură din Câmpina: Dacă nu terminați drumul Câmpiniței integral,  nu o să mai primiți niciun ban!

„Comportamentele manifestate sunt incompatibile cu exercitarea responsabilă a funcției și de natură să afecteze integritatea și imaginea instituției”, au transmis reprezentanții instituției.

Totodată, AEP a respins acuzațiile lui Jipa, care sugerau că acțiunile conducerii ar avea legătură cu poziționarea sa publică privind activitatea Ministerului Afacerilor Externe (MAE): „Aceste afirmații nefondate denaturează scopul real al demersului, care vizează evidențierea unei practici abuzive de utilizare a concediilor medicale în scopuri personale”. 

Semnal de alarmă: peste de concedii medicale în trei ani

AEP a atras atenția asupra unui fenomen mai ampl, menționând că, în perioada 2023 – februarie 2026, au fost înregistrate de concedii medicale în cadrul instituției.

Cazul lui Vlad Jipa a fost prezentat ca exemplu pentru această practică, susține conducerea AEP.

Adrian Țuțuianu a transmis și un avertisment ferm către angajați: „Nu va exista nicio formă de toleranță față de abateri. Orice derapaj de la cadrul legal va fi sancționat prompt și fără excepții. AEP nu va deveni un spațiu al compromisurilor în materie de integritate.”

„Nu am fost în Dubai și nu eram în concediu medical”

Într-o scrisoare deschisă, Vlad Jipa susține că situația a fost prezentată eronat. Acesta afirmă că se afla în Abu Dhabi, nu în Dubai, și că era în concediu de odihnă, nu medical.

El a explicat că, pe 28 februarie, urma să revină în România, însă zborurile au fost anulate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Jipa susține că a apelat la autoritățile române și că s-a întors în țară pe 8 martie, pe cont propriu, fără sprijinul statului.

Fostul angajat AEP mai afirmă că declarațiile lui Adrian Țuțuianu ar fi fost influențate de aparițiile sale în presă, în care a cerut ajutor din partea MAE.

„Acțiunile au escaladat după ce am cerut sprijin public. Nu am fost contactat pentru a-mi exprima punctul de vedere”, a susținut acesta.

Dispută privind tipul concediului

Controversa a pornit după ce președintele AEP a declarat că un angajat aflat în concediu medical a plecat în străinătate și a criticat statul român.

În replică, Vlad Jipa a susținut că era în concediu de odihnă. Ulterior, Adrian Țuțuianu a revenit și a afirmat că angajatul „a plecat din medical în concediu”.

Date apărute în spațiul public arată că deplasarea ar fi avut loc chiar în ultima zi a concediului medical.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468