Antrenorul Pîrvu este șocat de ce s-a întâmplat!

Antrenorul Pîrvu este șocat de ce s-a întâmplat!

Antrenorul principal al Petrolului, Florin Pîrvu, pregătește jocul cu Chindia sub impresia șocului cauzat de ceea ce s-a întâmplat în Serbia acolo unde un copil de doar 13 ani a îngrozit o lume întreagă prin masacrul pe care l-a făcut în școala unde învăța. Pîrvu, tată de fată, s-a declarat șocat de ceea ce s-a petrecut acolo:’’Ceea ce s-a întâmplat acolo… nici nu pot să mă gândesc. Sunt șocat de ce s-a întâmplat! Am înțeles că și fetița unui antrenor sîrb de la noi a murit. Chiar și acum când vorbesc mă cutremur, este șocant și fără cuvinte, nici nu pot să mă gândesc. Incredibil și atât de aproape de noi. Altădată aceste lucruri le auzeam departe de noi, le vedeam la televizor, în Statele Unite acolo unde este un regim al armelor mai liber, dar să se întâmple aici, la noi, în Europa e un semnal mare de alarmă pentru absolut toată lumea!”

Revenind la meciul de mâine seară, trupa ploieșteană are două absențe grele. Brazilienii Jair și Jefferson nu vor juca, însă antrenorul Petrolului are încrtedere că cei care vor intra în locul lor își vor face treaba. au fost recuperați astfel că staff-ul tehnic trebuie să găsească alte soluții în locul celor doi:”Meciul cu Chindia este special, se joacă la Ploiești, ne bucurăm că se dispută aici în fața propriilor suporteri și avem o mare, mare dorință să câștigăm. E o echipă bună, știm că ne așteaptă un meci foarte greu, suntem pregătiți și jucând acasă ne dorim să obținem cele trei puncte. Jair și Jefferson nu pot evolua în acest joc. Din păcate, nu am reușit să-i recuperăm, dar, cu siguranță, jucătorii care vor intra în locul lor vor face un meci bun.”.

Uluitor! După 5 ani de procese și 2 ani în care a ignorat o decizie definitivă a unei instanțe, Nicușor Dan a semnat azi (!!!) autorizația pentru Spitalul de psihiatrie pentru copii

La conferința de presă de astăzi Pîrvu a mai spus că a devenit fan rubrica meteo și face apel la suporteri să vină la meci în număr cît mai mare:’’De la jocul cu U Cluj am devenit fan rubrica meteo și dacă astăzi plouă mâine va fi o zi bună, nu va ploua și fac un apel la toți suporterii să vină alături de noi pentru că ne așteaptă un meci dificil și vreau să fie alături de noi”. Chindia – Petrolul se dispută mîine, de la ora 20:30, pe stadionul ,,Ilie Oană” și va fi arbitrat de Marian Barbu (Făgăraș), ajutat de Tunyogi Ferencz(Zalău) şi Adrian Popescu(Craiova). Rezervă va fi Bogdan Dumitrache(București).

Elena Lasconi: Adevărul și dreptatea au ieșit, definitiv, la suprafață. ÎCCJ confirmă decizia BEC care interzice USR să îi facă altui candidat campanie

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468