Ar fi rândul petroliștilor de sub panou să câștige

Ar fi rândul petroliștilor de sub panou să câștige

CSM Petrolul Ploieşti încheie Faza I a Ligii Naţionale de Baschet Masculin o dată cu deplasarea de la Craiova. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în acest sezon, CSM Petrolul câştigând în Bănie, în Cupa României, iar trupa olteană și-a luat revanşa în campionat, la Ploieşti. Dacă este să se mențină această linie a rezultatelor ar fi rândul ploieștenilor să câștige. Un argument în plus ar fi faptul că Funderburk jr. și colegii săi joacă mai bine în deplasare decât pe teren propriu.

BREAKING/ Dezastrul de la Slănic, provocat de „gruparea mafiotă a lui Iulian Dumitrescu”! Lucrări executate ILEGAL la comanda lui Dumitrescu au dus la surparea terenului

Duelul de mâine este programat la ora 18:00, fiind extrem de important pentru Faza a II-a şi, implicit, a play-out-ului competiţiei. Cele două formaţii vor fi colege în Grupa 11-18, astfel că punctele din meciurile directe se contabilizează după joncţiunea cu echipele care vin din Conferinţa A şi vor cântări decisiv în alcătuirea clasamentului dinaintea play-out-ului. Ambele formaţii s-au confruntat cu probleme în ultima vreme şi vin după 7 meciuri în care au avut o singură victorie şi şase înfrângeri. Craiova și-a schimbat antrenorul, Panagiotis Giannaras fiind noul technician.

Antrenorul CSM-ului, Mihai Popa, a declarat că urmează o perioadă în care toate meciurile pe care le joacă sunt extrem de importante şi le vor aborda ca atare:,,Primul, cel de mâine, ne aduce în cale o contracandidată în faza următoare a campionatului, aşa că trebuie să ne capacităm pentru a putea obţine un rezultat bun. Avem un semn de întrebare vizavi de cum se vor prezenta adversarii cu noul antrenor pe bancă, cert fiind că din punct de vedere al motivaţiei vom întâlni o echipă schimbată faţă de ultimele etape. Tactic, probabil că nu va schimba foarte mult, pentru că nu poţi ca în câteva zile să vii cu multe noutăţi, dar, cu siguranţă, este o provocare şi pentru noi, staff-ul tehnic, să pregătim acest meci”, a declarat principalul Popa pentru csmploiesti.ro.

Drulă (USR), despre baronul PNL Dumitrescu „Lamborghini”: Acest hoț vrea să candideze iar la Consiliul Județean Prahova

Partida de mâine va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Alin Faur (Timişoara), Bogdan Podar (Cluj-Napoca) şi Vlad Cotrobaş (Bucureşti), iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet va fi Bedir Sefer (Corabia). Meciul va putea fi urmărit pe contul de youtube al Federaţiei Române de Baschet.

Protest AUR la Biroul Electoral Prahova dupa ce Iulian Dumitrescu a anuntat ca mai vrea un mandat la Consiliul Judetean

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191