
Armăsarii Indigo și Ewing s-au remarcat în ultima reuniune hipică oficială, ultima dinaintea vacanţei de o lună oferită în mod tradiţional trăpaşilor. Principala cursă a zilei, Premiul de Vacanţă, i-a revenit armăsarului Indigo, condus de Cristian Slate (proprietar Tiberiu Barbu), care a câştigat spectaculos, la potou, lupta în trei dusă pe ultima linie dreaptă cu Vento Sti şi Kinio des Etangs. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Gabriela Rădulescu, director al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Prahova.

Apoi, fanii trapului au asistat pe Hipodromul Ploiești la o nouă performanţă reuşită de armăsarul Ewing. Acesta, în ultima cursă a zilei, Premiul Karmina, a stabilit un nou record pentru vreun hipodrom din România, cu timpul de 1:14.6 minute/km! Precedentul record îi aparţinea tot calului condus de Adrian Marciu şi fusese stabilit în urmă cu aproape o lună, în cadrul reuniunii Marele Premiu Regal al României la Trap: 1:14.8 minute/km.

În celelalte curse ale zilei s-au impus Mister Jet(driver Adrian Marciu, proprietar Marian Manea) – Premiul „Supermarketul ce ţine cu casa – La Cocoş”, Zafira CD (driver Mihai Păun, proprietar Cristian Dumitru) – Premiul Laureat şi General de Bry (driver Gabriel Goia, proprietar Lola Manea) – Premiul Manuc. Și la această reuniune reprezentanţii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Prahova au fost prezenţi pe hipodrom şi au oferit o demonstraţie de prim-ajutor, punându-se, totodată, la dispoziţia celor interesaţi pentru a le oferi, la cortul special amenajat, informaţii din zona lor de activitate.

Acţiunea a fost parte a proiectului „Descoperă puterea din tine”, program de interes naţional în domeniul prevenirii şi asistenţei medicale, psihologice şi sociale a consumului de droguri, finanţat de Agenţia Naţională Antidrog. Urmează, aşadar, vacanţa de vară pe hipodrom, proxima reuniune hipică oficială fiind programată duminică, 1 septembrie, atunci când se va ţine Premiul Municipiului Ploieşti.




Aproape 200 de seniori au umplut Sala Europa la „Seara de Film Românesc”, eveniment organizat de Consiliul Județean Prahova la inițiativa lui Virgil Nanu





