Forţele de apărare israeliene (IDF) au anunţat că au localizat şi distrus o ascunzătoare aparţinând liderului Hamas Yahya Sinwar în nordul Fâşiei Gaza. Este vorba despre un apartament împreună cu un sistem de tuneluri de mari dimensiuni aflat sub acesta.
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme. Care sunt condițiile
Apartamentul, situat la periferia oraşului Gaza, a fost găsit de Brigada 14 blindată de rezervă şi investigat ulterior de unitatea de elită de geniu de luptă Yahalom, care a găsit un puţ de tunel, relatează The Times of Israel, potrivit
IDF spune că a făcut „multe descoperiri” în apartament care indică faptul că acesta a fost folosit de Sinwar ca ascunzătoare.
Ilie Bolojan, huiduit la Ziua Marinei Române, la Constanța. „Dumnezeu să aibă în pază România!”
Puţul era săpat până la o adâncime de 20 de metri şi ducea la un tunel lung de 218 metri cu mai multe ramificaţii, potrivit IDF.
Pasajele subterane dispuneau de electricitate, sisteme de filtrare a aerului, instalaţii sanitare, camere de odihnă şi de rugăciune şi alte echipamente menite să le permită membrilor de rang înalt ai Hamas să rămână ascunşi pentru perioade lungi de timp.
Tunelul a fost distrus ulterior de către geniştii de luptă, a precizat armata israeliană.




Scandal uriaș în urma întâlnirii dintre Bolojan și șefa CCR. Președinții curților de apel, ai judecătorilor și ai tribunalelor cer clarificări!