Recomandări video

Loading videos...

Au contribuit la succesele tricolore

Au contribuit la succesele tricolore

Cei patru handbalişti de la cluburile CSM Ploieşti și Academia Junior Ploiești care au fost prezenţi la loturile naţionale de cadeţi ale României au contribuit la succesele obţinute de „tricolori” în ultimele zile: Elena Coşerea-Pîtiu şi Delia Roşu, de la CSM, și Daniela Marin, de la ACS Junior, au jucat în cele două victorii obţinute de fete în Serbia, iar Alexandru Popescu, tot de la clubul municipal, a făcut parte din lotul care a câştigat „Prague Handball Cup 2023” la categoria cadeţi!

Lotul de cadete a avut programată o acțiune de pregătire la Drobeta Turnu-Severin în perioada 3-7 aprilie, după care a susţinut două jocuri de pregătire în compania naționalei similare a Serbiei, la Kladovo, pe 8 şi 9 aprilie, ambele câștigate de naționala antrenată de Elena Moise și Alina Iordache. Elena Coşerea-Pîtiu a evoluat în poarta naționalei, iar Delia Roşu și Daniela Marin au marcat în ambele teste. Delia a marcat 8 goluri în cele două partide, iar Daniela a punctat de cinci ori.

Virgil Nanu cere repornirea rafinăriei Lukoil Petrotel din Ploiești: „În joc sunt locurile de muncă și veniturile a 3.000 de angajați”

Primul joc: Serbia – Romania 27-36 (11-18) România: Coșerea-Pîțiu, Stănuț, Ioniță – Istrate 8, Lefter 6, Roșu 5, Manea 4, Petrache 3, Cîrciumaru 3, Sîrghi 3, Dumitru 1, Lăcătuș 1, Marin 1, Sala 1, Comnasio, Ciochinaru.

Bogdan Toader îl ironizează pe Mihai Polițeanu: „În 2026, să aduci capacele de canalizare la nivelul asfaltului a devenit motiv de laudă”

Al doilea joc: Serbia – Romania 24-33 (10-17) România: Coșerea-Pîțiu, Stănuț, Ioniță –
Lefter 7, Istrate 7, Cîrciumaru 4, Marin 4, Roșu 3, Dumitru 2, Petrache 2, Lăcătuș 2, Ciochinaru 1, Manea 1, Comnasio, Sala, Sîrghi.

După ce l-a numit pe președinte „gunoi”, „nemernic” și „abject”, Ovidiu Vanghele se declară uimit de reacția lui Nicușor Dan

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468