Recomandări video

Loading videos...

Au făcut istorie în cupă și revin în campionat

Au făcut istorie în cupă și revin în campionat

Dacă fotbaliștii Petrolului au ratat obiectivul în Cupa României, în schimb, fotbalistele au reușit o mare performanță! Aflată în cel de-al treilea ei sezon de la înființare, formația de fete senioare a realizat o premieră istorică calificându-se în faza grupelor CR fiind printre cele mai bune 12 echipe din țară! Asta datorită succesului, 3-0, goluri Simona Țimiraș și Francisca Croitoru (2), obținut în fața celor de la ACS Tg. Mureș. Premiera istorică a fost realizată de Cosmina Toma – Luminița Preda, Simona Țimiraș, Doriana Ionescu, Delia Bercaru, Francesca Croitoru, Ioana Floricică, Elena Dobre, Teodora Bîrcă, Sandra Manea și Andra Stanciu. Pe banca de rezerve au figurat Diana Banu, Emilia Ionică, Cristina Radu, Sarah Dumitrescu, Ioana Niță și Diana Anton.

În urma acestui succes, Petrolul a fost repartizată în Grupa C a Cupei României, formată, în exclusivitate, din formații ce combat în Liga a 2-a a fotbalului feminin. Astfel, „lupoaicele” le vor avea ca adversare pe Politehnica Timișoara, CSM Alexandria și ACSM Politehnica Iași, și vor juca toate cele trei meciuri în deplasare! Seria va fi deschisă pe 19 martie, cu confruntarea de la Timișoara, va continua cu întâlnirea de la Iași (16 aprilie) și se va încheia la Alexandria (30 aprilie). În această fază a competiției sunt trei grupe valorice de câte patru echipe, jucându-se în sistem fiecare cu fiecare, dar într-o singură manșă. Cele trei câștigătoare și formația clasată pe poziția secundă în grupa valorică A vor merge în semifinalele întrecerii.

Fosta arhitectă a Ploieștiului, Roxana Pandele, își varsă frustrarea pe micii întreprinzători înainte să plece acasă! După ce a băut o cafea, patronii localului s-au trezit cu amendă

După cupă pentru Țimiraș și colegele sale urmează o altă premieră. Pentru prima dată în 2025 ele vor juca în campionat. În runda cu numărul 10 din Liga a 2-a feminin, petrolistele au parte de un derbi local urmând să înfrunte duminică, 16 martie, de la ora 11.00, la terenul Vega, pe ACS Prahova Ploiești. În clasament, ploieștencele ocupă locul 6, cu 10 puncte, iar prahovencele sunt pe penultimul loc,9, cu 3 puncte.

Mircea Roșca confirmă dezvăluirea PHonline.ro! Ilie Bolojan a venit la Ploiești, exact cum am anunțat în exclusivitate

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468