
Foști colegi în TVR, Marina Almășan și Leonard Miron au făcut, în sfârșit, pace, după schimbul acid de replici, de acum câțiva ani. Ea ne-a vorbit, exclusiv pentru Click!, despre neînțelegerile avute. Semn că l-a iertat e și invitația pe care Marina i-a lansat-o, în cadrul emisiunii sale, „Poarta Pangrati” (TVR 2). S-au îmbrățișat și au depănat amintiri.
Ce acuzații îi aducea Marinei Almășan: „A divorţat şi s-a recăsătorit cu oricine a avut influenţă”
În urmă cu câțiva ani, Leonard Miron făcuse acuzaţii grave la adresa Marinei Almăşan, menționând, la acea vreme, că ea ar fi divorțat și s-ar fi recăsătorit cu oricine a avut influenţă în televiziunea publică:
„Eu cu Marina ne ştim din 1990, de la „Veniţi cu noi pe programul 2”. Uitându-te la istoria ei în TVR, păi, scuză-mă, dar mariajul ei cu TVR este mai interesant decât mariajul Adrianei Bahmuţeanu cu Prigoană.
Prefectul Daniel Nicodim, mesaj de Ziua Încoronării: „Identitatea națională nu este de vânzare”
Ea a divorţat şi s-a recăsătorit cu oricine a avut influenţă, a fost puternic, cu o viteză surprinzătoare. Eu o admir pe Marina pentru că are puterea asta, „flexibilitatea” asta. Reacţia mea a fost o reacţie, băi, din tot ăia care sunt jurnalişti şi au coloana vertebrală pe cât au talent, tocmai ea s-a trezit? Marina are un talent fantastic, miroase oportunitatea. Sunt oameni în TVR care sunt lei – Monica Ghiurco, Adelin Petrişor, şi oameni care sunt ”.
„Tuturor ne place să ne punem poalele în cap!”
Leonard Miron și-a criticat mai multe colege de breaslă, nu însă și pe Iuliana Marciuc, despre care susținea că, în TVR, ea a știut să se reinventeze:
„Ştiu că Marina se va supăra şi o să frece cu mine pe jos, dar nu mă interesează, pentru că ne cunoaştem de atâta timp, profesional o respect, dar ştii ce se întâmplă? Tuturor ne place să ne punem poalele în cap, dar trebuie să ai o limită a decenţei în tot ceea ce faci…Fără răutate, îmi asum tot scandalul, dar uită-te şi la Marina şi la Andreea, au fost geniale: Surprize, surprize şi Ceaiul de la ora 5.
Tot ceea ce a urmat a fost aceeaşi Marie, cu altă pălărie. Îţi mai dau un exemplu, Iuliana Mariciuc. Iuliana a pornit ca şi crainică, dar tot ce a făcut femeia asta, de la o etapă la alta, a fost altceva, şi a ajuns cu emisiunea aia, „Viaţă ca în filme”, este ceva la care mă uit, dar la Andreea Marin nu am rezistat să mă uit.
Uită-te la Irina Păcuraru, alt om care a crescut! Au experienţă de 30 de ani în televiziune, dar în fiecare an au făcut altceva. Pe când, sunt foarte mulţi în TVR, care au un an experienţă, în rest au făcut acelaşi lucru, 5 ani, 20…”, menționa el, potrivit
Ce replică îi dăduse Marina Almășan: „Inteligenţa şi talentul nu au făcut întotdeauna casă bună cu caracterul”
Marina Almășan i-a dat replica pe loc, la acea vreme, susținând că se agață de nume grele din televiziune pentru a ieși din „anonimat”:
„Ţi-am constatat, în ultima vreme, dorinţa disperată de a fi băgat în seamă cu orice preţ şi de a fi reprimit în TVR, instituție pe care ai trădat-o în repetate rânduri şi pe care, de la mantinelă, o critici cu orice ocazie. Şi, cum poţi mai bine ieşi din anonimat, decât agăţându-te de nişte nume care – bune sau rele, cum or fi ele – au făcut istorie în TVR şi…„încă mai vând”.
Niciodată nu ţi-am negat inteligenţa şi talentul, însă, se ştie, acestea nu au făcut întotdeauna casă bună cu caracterul. Iar aberaţiile pe care le-ai emis, de data aceasta nu doar pe blogul tău, ca de obicei, ci şi public, te descalifică total. Vorbeşti, bunăoara, de mariajele mele pline de interes, cu oameni influenţi, care mi-ar fi netezit cariera şi… mă bagi în ceaţă (oricum, nu m-aş fi aşteptat chiar la tine să ataci problema căsniciilor mele).
De fapt, ca să fiu sinceră, nu înţeleg nici măcar la ce mariaje te referi: la cele reale – adică la inginerul şi mai apoi la folkistul care mi-au stat alături şi care numai persoane influente nu erau în materie de TVR, sau la mariaje metaforice, ale căror semnificaţii numai de tine văzute, mie îmi scapă?”.
Marina Almășan l-a iertat pe fostul ei coleg din TVR: „Și, poate, pe undeva, ne-a invidiat pe noi, cei ce am rămas”
Iată însă că, zilele trecute, după tot acest scandal de pomină, Marina Almășan l-a avut invitat în cadrul emisiunii sale, „Poarta Pangrati”, de la TVR. Ea ne-a vorbit, exclusiv pentru Click!, despre perioada în care au avut divergențe:
„Da, sunt sigură că „fracturarea” carierei lui de om de televiziune (din motive pe care îl voi lăsa pe el să le dezvăluie sau nu), l-a durut foarte mult. Aici semănăm: amândoi suntem „bolnavi de televiziune” și ne place (în fine, la el se aplică la timpul „trecut”) atât de mult ceea ce facem, încât ne dăm tot sufletul pentru a străluci pe ecran, atât ca realizatori de emisiuni, cât și ca „imagine” a acestora din urmă.
Mai multe pentru tine
Probabil că, pe undeva, în sufletul lui, Leo a purtat cu sine, peste tot pe unde a fost, regretul că nu mai e „Acolo”, în locul în care, poate, a sperat să rămână până la final. Și, poate, pe undeva, ne-a invidiat, pe noi, cei ce am rămas. Eu nu port pică, mai ales că am ținut mult la Leo și l-am admirat la fel de mult pentru talentul său.
De aceea, iată, m-am bucurat să-l includ în lista invitaților mei, de la nostalgicul program „Poarta Pangrati”. Și se pare că n-am greșit, pentru că Leo, alături de ceilalți invitați, ne-a adus o audiență foarte bună! Iar de îmbrățișat, înainte de emisiune, ne-am îmbrățișat „pe bune”, fără niciun resentiment!”.
„Leonard este un om de televiziune adevărat”
I-a apreciat lui Leonard Miron calitățile de om de televiziune, cu o experiență în TVR de peste 20 de ani:
„Leonard este, fără îndoială, unul din exemplele cele mai elocvente, vis-a-vis de cum trebuie să fie un om de televiziune adevărat”: un ins pregătit, documentat, cu carismă, cu prezență de spirit, umor, cu capacitatea de a ieși elegant din orice situație neprevăzută, spre care l-ar împinge, să zicem, o transmisie în direct”, a mai precizat Marina Almășan, exclusiv pentru Click!




Schimbare politică la nivel național. Ce șefi de instituții din Prahova pleacă acasă dacă PNL trece în opoziție
Revolta din PNL ia amploare: Mai multe filiale de prim rang îl sfidează pe Bolojan și resping în unanimitate Guvernul Niculescu




