
*Percheziții la persoane bănuite de furt calificat și tâlhărie calificată*
Polițeanu, blat cu PSD? Ziua, „ciuma roșie”. La nuntă, invitați de onoare!
La data de 14 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Furturilor din Locuință au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la domiciliile a doi bărbați de 52, respectiv 57 de ani, din municipiul Ploiești, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie calificată, fapte comise la începutul lunii curente.
În fapt, la data de 5 martie a.c., unul dintre cei doi bărbați ar fi pătruns în locuința unei persoane din comuna Blejoi, de unde ar fi sutras mai multe bunuri.
Ulterior, la data de 8 martie a.c., aceeași persoană ar fi pătruns într-o altă locuință, din municipiul Ploiești, în scopul de a sustrage bunuri, în timp ce un alt bărbat îi asigura zona.
La un moment dat, bănuitul ar fi fost observat de un martor, iar pentru a-și asigura scăparea, ar fi întrebuințat acte de violență asupra acestuia.
Din cele două locuințe au fost sustrase mai multe bunuri, precum bijuterii și parfumuri, dar și sume de bani, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 69.000 de lei.
La sediul unității de poliție au fost conduse două persoane, în vederea audierii, urmând ca, în baza probatoriului administrat, să fie luate măsurile legale în consecință.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Comunicat IJP Prahova




Consilierul Mihai Apostolache îl acuză pe Polițeanu că trimite documentele cu întârziere, convoacă ședințe fără urgență și nu respectă orele de începere: „Are 244 de angajați, 6 consilieri personali și tot nu reușește să trimită documentele la timp”
Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027




