
La începutul lunii noiembrie a.c. au început măsurătorile cadastrale în două sectoare din orașul Slănic, și anume 38 și 24. Sectorul 24 cuprinde imobilele aflate între străzile Oituz și Gorgan cu străzile adiacente (str. Primăverii, Perilor ș.a.)plus extravilanul zonei Fundata – tarla 82, iar Sectorul 38 cuprinde imobilele din intravilan aflate între strada Ing. Carol S. Caracioni Crăciun și strada Bisericii cu străzile adiacente (Str. Baia Roșie, Maramureș, Unirii, Victoriei, Frunzei, Avram lancu ș.a.). Ca urmare a demarării acestei acțiuni, despre care v-am mai anunțat, de altfel, proprietarii imobilelor din zonele menționate au fost rugați ca să se pezinte la sediul Primăriei Slănic cu actele de proprietate în original sau să le aibă pregătite în original, respectiv o copie, pentru a fi înmânate persoanelor care vor efectua măsurătorile cadastrale. De asemenea, aceștia au mai fost rugați să fie prezenți la loturile lor pentru a putea fi identificate corect limitele și pentru a oferi informațiile necesare, participarea și colaborarea acestora fiind foarte importante pentru finalizarea cu succes a lucrărilor de cadastru menționate.




Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun




