
Trupa de baschet seniori a Ploieștiului a jucat bine împotriva Constanței, dar s-a terminat rău. Asta pentru că formația petrolistă a condus în marea majoritate a timpului, însă, din păcate, a pierdut în ultimele minute de joc. În disputa din „Olimpia”, CSM Petrolul nu a contat pe Demarkus Stuckey şi Daniel Laster, cei mai buni marcatori ai echipei, accidentați, iar absența lor s-a simţit din plin, în special pe final, atunci când oaspeţii au reuşit să facă diferenţa: 82-78.

Antrenorul Zelijko Lukaijc a contat în acest joc pe: Jugovic (20 puncte, 2×3), Williams (16 puncte, 11 recuperări), Corpodean (11, 1×3, 9 recuperări), D. Raşoga (10 puncte), Tsartsidze (9, 1×3), C. Dinu (4), Edwards (3, 1×3), Negoiţescu (3, 1×3), L. Diaconescu (2), G. Angelian, Stuckey şi R. Pătraru.

Deși mai sunt destule meciuri până la faza decisivă a campionatului este greu de crezut că petroliștii vor mai scăpa de ultima poziție a clasamentului. Ceea ce înseamnă că vor fi dezavantajați în play-out acolo unde vor trebui să ducă majoritatea bătăliilor în deplasare. CSM BBA Petrolul ocupă ultimul loc în clasamentul LNBM, 16, cu doar două victoriI din 24 de partide. În etapa următoare, gruparea ploieșteană joacă sâmbătă, 29 martie, la SCM Timişoara.




Fosta arhitectă a Ploieștiului, Roxana Pandele, își varsă frustrarea pe micii întreprinzători înainte să plece acasă! După ce a băut o cafea, patronii localului s-au trezit cu amendă




