Avem declaraţia în exclusivitate a lui Jean Sasu, patronul clubului Nuba care a fost înjunghiat: „Am crezut ca e o gluma”

Avem declaraţia în exclusivitate a lui Jean Sasu, patronul clubului Nuba care a fost înjunghiat: „Am crezut ca e o gluma”

Atacatorul care l-a înjunghiat pe patronul unui local de lux din Dorobanţi nu a fost prins nici până acum de poliţişti.

A VORBIT MOROSANU SAU BOLOJAN? – Judecatorul Bogdan Nicolau de la Tribunalul Braila distruge interviul Ralucai Morosanu de la Curtea de Apel Bucuresti: “Nu stiu cine vorbea aici: doamna Morosanu sau domnul Bolojan… Daca acestea sunt ‘marile dezvaluiri’, atunci problema nu este tacerea din sistem, ci zgomotul… Insinuarea tine loc de proba doar pentru cei interesati sa darame, nu sa repare… Decredibilizarea intregului sistem”

El a reuşit să fugă din ţară chiar în timp ce oamenii legii îi refăceau traseul şi încercau să-l identifice spun surse din anchetă.

Asaltul „Paraditorilor” pentru a captura justiția și a reveni la epoca de glorie a „unităților de elită” ale DNA

Din primele informaţii, agresorul este cetăţean străin şi şi-ar fi premeditat fapta.

Am avut dreptate! Roxana Pandele, arhitectul-șef al Ploieștiului, a votat fără drept în CTATU. Primăria încearcă să repare ilegalitatea

Victima nu exclude varianta în care agresorul a fost pus de altcineva să comită atacul.

”Ca un șoc. Sincer am crezut că e o glumă din partea unui cunoscut care vrea să mă împingă, dar nu am reacționat.

Nu am avut nici putere de reacție. Nici nu am știut exact ce se întâmplă până când m-am întors și l-am văzut pe agresor că a fugit cu cuțitul în mână.

Sunt binișor cât de cât, încă sunt sub observațiile medicilor și așteptăm să se îndrepte situația ca să pot să fiu și eu externat.

Cred că este posibil să fi fost pus de cineva, dar vedem. Sper ca timpul să ne ofere toate răspunsurile”, a declarat Jean Sasu, patronul clubului Nuba.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468