Recomandări video

Loading videos...

Baschetbaliștii Petrolului mai au o șansă

Baschetbaliștii Petrolului mai au o șansă

Baschetbaliștii Petrolului mai au o șansă să evite ultimul loc în Liga Națională de Baschet și, împlicit, să scape, neoficial, de retrogradare. Am scris neoficial deoarece la acest moment se spune că doar locul 16 din LNBM, ultimul, va retrograda la finalul acestui sezon. Acest loc, din păcate, este ocupat de formația ploieșteană care, totuși, mai are o ultimă șansă de a evita rușinea. Pentru asta, CSM Petrolul trebuie să treacă de CSM Constanța duelul jucându-se după sistemul „cel mai bun din 5 partide”.

În acest sens, înfruntarea începe cu două meciuri disputate pe terenul formaţiei mai bine clasate în sezonul regulat, CSM Constanţa, programate luni şi miercuri de la aceeaşi oră, 18:00, în Sala Sporturilor „Simona Amânar”. Lotul condus de antrenorul Zeljko Lukajic se află de ieri în oraşul de la malul mării şi și-a propus ca obiectiv să câştige minim o partidă pentru a decide, apoi, seria în cele două întâlniri ce ar urma în Sala Sporturilor Olimpia, pe 8 şi 10 iunie. Un eventual joc decisiv ar urma să se joace pe 13 iunie, la Constanţa. Partida va fi arbitrată de trio-ul Laurențiu Grigoraș, Alexandra Stan, Alexandru Ivan, iar comisar din partea FRB este desemnat Bedir Sefer. Meciul va putea fi urmărit pe canalul de youtube al FRB: https:// www. youtube. com/ @romania.basketball.

Mircea Roșca confirmă dezvăluirea PHonline.ro! Ilie Bolojan a venit la Ploiești, exact cum am anunțat în exclusivitate

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468