Recomandări video

Loading videos...

Băsescu: AUR și-a terminat potențialul de creștere și o s-o ia în jos. Va trebui să dea explicații ca Georgescu

Băsescu: AUR și-a terminat potențialul de creștere și o s-o ia în jos. Va trebui să dea explicații ca Georgescu

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică seară, la Digi24, întrebat despre sondajele în care AUR are cel mai bun scor în eventualitatea unor alegeri parlamentare, că partidul lui George Simion „și-a terminat potențialul de creștere și că o s-o ia în jos”. Mai mult, Băsescu spune că AUR va trebui „să explice finanțările și banii pe care i-a dat la televiziuni”.

Scandal uriaș oprit la limită în Consiliul Local: ArtTown a vrut să picteze „draci, capete de mort și figurine macabre” pe zidurile Liceului „Sf. Andrei”! Consilierul AUR Sorin Dan a blocat proiectul

Întrebat dacă dezamăgirea de clasa politică duce voturile spre zona de extremism, Traian Băsescu a răspuns: „Dezamăgirea a făcut să apară AUR”.

Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova, mesaj în plină criză politică: „Nu numele premierului contează, ci capacitatea de a construi o majoritate”

„Sondajele nu trebuie luate ca soluții definitive din punct de vedere electoral. Spre exemplu, eu cred că AUR și-a terminat potențialul de creștere și că o s-o ia în jos. Și mă tem că o să trebuiască să dea și niște explicații legate de finanțări, de toate cele. Nu numai Georgescu trebuie să explice cu finanțările, ci și AUR trebuie să explice banii pe care i-a dat la televiziuni. Sunt multe de explicat”, a adăugat acesta.

Ploieștiul intră pe harta Ținutului Vinului: s-a deschis primul Wine Center. Virgil Nanu, prezent la inaugurare

Întrebat ce formațiune politică ar putea să crească pe viitor în sondaje, Băsescu a spus că el nu ar mai vota niciunul dintre partidele care există în prezent.

„ Ar trebui un partid nou. Eu nu văd un motiv pentru care să votez din nou, să spunem PNL-ul, sau să votez din nou PSD-ul. N-am de ce să-i votez. Sau să votez AUR-ul – un partid care cu două conserve, cu Peiu și cu Dungaciu, se prezintă ca fiind partid nou. Doamne, iartă-mă. Peiu a fost pe lângă Radu Vasile, a fost pe lângă Adrian Năstase. Deci Peiu să ne lase, poate vrea să se ocupe de altceva, dar să nu se prezinte ca exponent al unui partid nou”, a mai spus Băsescu.

Declarațiile acestuia vin în contextul în care, potrivit unui sondaj Avangarde realizat în perioada 12-22 septembrie, AUR conduce în preferințele românilor, dacă ar avea loc alegeri parlamentare. Formațiunea e preferată de 36% dintre respondenții care și-au exprimat o opțiune de vot. PSD este la 23%, PNL la 16%, iar USR la 8%, în timp ce o parte dintre cei chestionați declară că sunt nehotărâți sau că nu ar participa la vot.

Amintim că, marți, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia procurorilor DIICOT şi a decis ca fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu și afaceristul Ionel Rusen să fie arestați preventiv pentru 30 de zile.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468