
Un barbat a fost transportat la spital in urma unui conflict spontan care a avut loc joi seara, in zona Cioceanu din Ploiesti.
Potrivit martorilor, un grup de trei barbati aflati pe strada Marasesti s-au incaierat dupa ce unul dintre ei l-a stropit cu bere si l-a lovit cu sticla in cap pe un altul. Victima a ripostat, moment in care a fost lovit cu pumnii si picioarele de ceilalti doi.
Un trecator care a asistat la intreaga scena a sunat la 112, politistii sosind in scurt timp la fata locului.
Virgil Nanu, îndemn către primarii din Prahova: „Investiți în educație și sprijiniți tinerii!”
Ce spune Politia:
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Ploiești au fost sesizați, la data de 3 iulie a.c., în jurul orei 20:45, cu privire la faptul că o persoană este agresată pe strada Mărășești din municipiu.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat trei bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 53 de ani, din municipiile București și Ploiești.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, doi dintre bărbați l-ar fi agresat fizic pe al treilea.
Persoanei agresate i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, ulterior fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.
În urma administrării probatoriului, față de cele două persoane bănuite de comiterea faptelor a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.
De asemenea, bărbații au fost sancționați contravențional conform Legii 61/1991R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.