
Un bărbat de 70 de ani din Ploiești a fost surprins de un echipaj de poliție când fura beculețele unei instalații decorative, pe Bulevard. Bătrânul luase deja 30 de becuri, când l-au prins polițiștii.
,,La data de 26 octombrie 2025, în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Ploiești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul Independenței din municipiu, au observat o persoană care sustrăgea becuri montate pe instalația electrică decorativă amplasată de administrația publică locală cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Persoana în cauză a fost interceptată și identificată în persoana unui bărbat de 70 de ani, din municipiul Ploiești.
În urma controlului corporal efectuat, asupra acestuia au fost găsite aproximativ 30 de becuri aparținând instalației de iluminat festiv.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.




Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”
Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare
Carmen Băjenaru, profesor de istorie și consilier local, numită inspector școlar general adjunct al ISJ Prahova




