
Mădălina Zamfirescu a debutat ca antrenor-voluntar la formația de junioare 4 a CSM Ploiești deși încă este handbalistă la alPHa Prahova. Fosta internațională a câștigat meciul cu fetițele sale în fața celor de la CS Bucov. La “nașterea” sa ca antrenoare a fost susținută de Gabi “Bebe” Perianu, fosta mare handbalistă.

Perianu tocmai ce s-a întors, recent, din Bali acolo unde a trăit o perioadă și nu putea rata ocazia de a fi alături de buna sa prietenă. Madi a avut și sprijinul actualelor colege, Roxana Beșleagă, Diana Andrița, Beatrice Tunariu, Ani Dumitrașcu, dar și a staff-ului reprezentat de Cristi Roșu și Patrick Albu.

La debutul său, Mădălina a avut parte și de o situație inedită. Jocul a fost arbitrat de cuplul Alexandra Ciocan-Daria Gheorghe, iar Alexandra e colega ei mai tanara de la alPHa Prahova. Dacă la echipă Zamfirescu o ajută cu sfaturi, dar o mai și ceartă când e cazul, de data aceasta ea nu și-a permis reproșuri pentru că risca eliminarea!
Mădălina Zamfirescu:,,Cu ocazia debutului am descoperit că să fii jucător e mult mai ușor decât ca antrenor. Consider că emoțiile sunt mult mai mari ca antrenor decât ca jucător pentru că depind de tine, în afara lui doar ești martora lor. Îmi plac foarte mult copilele. Momentan, sunt foarte ascultătoare, sunt disciplinate și își doresc performanță. Iubesc copiii foarte mult si cred ca acesta e un detaliu care ma pate ajuta in aceasta cariera. Ma bucur ca Bebe Perianu mi-a fost alaturi și sunt fericită ca a revenit acasă. Le mulțumesc colegelor că au fost lîngă mine, staff-ului de asemenea. Am fost arbitrată de o colegă si n-a fost loc de sfaturi, reproșuri pentru că riscam eliminarea, ha,ha”.

Alexandra Ciocan:,,A fost o oportunitate pentru mine sa o arbitrez in postura de antrenor. Ma simt onorata pentru acest lucru, este colega mea si ii doresc sa evolueze cat mai frumos pe banca tehnica. (Poate peste ani o arbitrezi si la Liga Florilor ?) Da, da, ar fi foarte frumos!”.




Târgul de Crăciun din Ploiești, în pericol! Licitația pare a fi „cu dedicație” pentru firma din Brașov
PHonline.ro a avut dreptate! Consilierii locali i-au respins planul lui Polițeanu de a concesiona Târgul de Crăciun pe patru ani




