
Biroul în care lucrează astăzi primarul Ploieștiului ar fi trebuit să fie un cabinet medical de ortopedie. Iar sala în care se întrunește acum Consiliul Local ar fi trebuit să fie sala de ședințe a unui spital de pediatrie.
Este povestea unei investiții care, în urmă cu mai bine de un deceniu, putea schimba radical modul în care sunt tratați copiii din Ploiești.
În 2012, OMV Petrom a donat municipalității fostul său sediu din centrul orașului, cu o condiție clară: clădirea urma să fie transformată într-un spital public de pediatrie.

Era o clădire modernă, cu 10 etaje și aproximativ 14.400 de metri pătrați, care beneficia inclusiv de lift panoramic și spații de parcare.
În 2013, Consiliul Local aproba documentația pentru transformarea clădirii în spital. Valoarea estimată a proiectului depășea 122 de milioane de lei, fără TVA.
Planurile erau impresionante: 90 de paturi, chirurgie și ortopedie pediatrică, unitate de primiri urgențe, bloc operator cu patru săli, ATI, imagistică medicală, terapie intensivă neonatală și laborator.
Inclusiv saloanele fuseseră gândite după standarde moderne, cu maximum două paturi și baie proprie.
Numai că proiectul nu a mai fost dus la capăt.
În 2015, municipalitatea a anunțat abandonarea definitivă a ideii de a muta spitalul de pediatrie în această clădire. Costurile transformării unui imobil de birouri într-o unitate medicală erau considerate prea mari pentru bugetul local.
Câțiva ani mai târziu, destinația clădirii avea să fie schimbată complet.
În 2018, Primăria Ploiești s-a mutat aici. Spațiile care ar fi trebuit să fie destinate copiilor au devenit birouri pentru funcționari, aleși locali și conducerea administrației.
Iar contrastul devine și mai puternic dacă mergem câteva minute mai departe, la actualul Spital de Pediatrie din Ploiești.
Acolo, copiii sunt tratați într-o clădire cu probleme legate de risc seismic și cu o capacitate limitată.
În plus, în ultimii ani au existat probleme legate de instalațiile sanitare vechi, fiind semnalată în repetate rânduri prezența unor bacterii periculoase în apa furnizată în spital.
La toate acestea se adaugă și problema parcărilor din zona unității medicale, unde locurile disponibile sunt insuficiente.
Dacă proiectul din centrul Ploieștiului ar fi fost dus la capăt, ar fi avut astăzi orașul un spital de pediatrie modern, într-o clădire construită și amenajată pentru această destinație?
Sau costurile prea mari și lipsa unei finanțări suficiente au făcut ca o oportunitate importantă pentru sănătatea copiilor din Ploiești să fie abandonată?
Astăzi, în locul unui spital de pediatrie, aici funcționează administrația locală.
Iar povestea clădirii rămâne una dintre cele mai puternice imagini ale felului în care, la Ploiești, un proiect gândit pentru copii a ajuns să fie transformat într-un sediu administrativ.




8 milioane de euro pentru copii și comunitate, la Ariceștii Rahtivani. Complexul „Trestioreanu”, model de investiție în educație și sport
VIDEO/ Biroul primarului ar fi trebuit să fie cabinet de ortopedie pentru copii. De ce n-a mai fost construit spitalul de pediatrie în clădirea din centrul Ploieștiului
Activistul civic ploieștean Gerard Georgescu, atac dur la conducerea USR Prahova: „În vârf are pupila unui securist politic din perioada ceaușistă”



