
*PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE PERSOANE*
Polițeanu, blat cu PSD? Ziua, „ciuma roșie”. La nuntă, invitați de onoare!
La data de 22 martie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat două percheziții domiciliare, în județul Prahova, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.
Două persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru audieri.
În cauză, s-a reținut că, în ultimii cinci ani, persoanele bănuite ar fi recrutat, adăpostit și primit, în scopul exploatării prin muncă, persoana vătămată, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, precum și de starea vădită de vulnerabilitate.
În urma audierilor și a probatoriului administrat, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de una dintre persoanele bănuite și, ulterior, măsura controlului judiciar față de aceasta.
Persoana vătămată a fost extrasă din mediul infracțional și i s-a oferit protecție într-un centru social.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.




Consilierul Mihai Apostolache îl acuză pe Polițeanu că trimite documentele cu întârziere, convoacă ședințe fără urgență și nu respectă orele de începere: „Are 244 de angajați, 6 consilieri personali și tot nu reușește să trimită documentele la timp”
Controale în brutării, spitale, farmacii și ansambluri rezidențiale din Prahova. Prefectul Cătălina Bozianu a dispus verificări până în aprilie 2027




