Recomandări video

Loading videos...

Budescu este (porta)vocea Petrolului!

Budescu este (porta)vocea Petrolului!

Costică Budescu a fost printre cei mai așteptați fotbaliști de către micuții școlari de la Școala Gimnazială Târgșoru Vechi. Jucătorii Petrolului au coborât din autocar în uralele celor mici, iar Budescu și Grozav și-au făcut apariția ultimii spre ușurarea acestora care întrebau îngrijorați unde este Budescu. Cei mici i-au atacat pur și simplu pe cei mari pentru bilete la meci, poze, autografe și nu numai.

Elevii au fost pregătiți chiar și cu o portavoce pe care Budescu și-a pus semnătura. După care a luat-o și a început să vorbească la ea chemând toată lumea la ultimul joc pe care Petrolul îl va avea, pe teren propriu, în acest sezon. Apoi, vedeta Petrolului a început să cânte imnul echipei spre amuzamentul copiilor și al colegilor. La rândul lor, portarul Vîlceanu și fundașul Pashov au îndemnat lumea să vină la meci mai ales că acesta are și un caracter umanitar foarte important pe lîngă cel sportiv.

Georgi Pashov:,,E foarte bine că suntem iarăși în mijlocul copiilor și îi facem fericiți. Asta este cel mai frumos lucru care poate să se întâmple pentru că te simți foarte bine când vezi copiii așa bucuroși. Când eram mic vroiam autograf de la Thierry Henry, îmi plăcea cel mai mult deoarece juca la Arsenal Londra, echipa mea preferată. Strângerea de fonduri pentru Spitalul de copiii este o acțiune foarte frumoasă și trebuie să facem cât mai multe ocazii de acest gen deoarece noi avem mulți suporteri și un meci, două, dacă putem strănge bani pentru aceste acțiuni este foarte bine. Trebuie să-i ajutăm pe cei mici!”

Prof. Carmen Băjenaru, fostul director al Colegiului Național „I.L. Caragiale”, a fost validată în funcția de consilier local din partea PSD

Octavian Vîlceanu:,,E un sentiment frumos mai ales că facem o bucurie tuturor copiilor din Târgșoru Vechi. Ne bucurăm pentru ei, sunt foarte entuziasmați pentru că le-am oferit șansa de a ne întâlni. Când eram școlar mi-aș fi dorit să am parte de așa ceva, însă acum mă bucur din această postură. Când eram mic țineam cu Sportul Studențesc, iar primul portar care mi-a plăcut a fost Casillas, era mai greu de întâlnit atunci! Vrem să câștigăm și meciul cu Sibiul, să ne consolidăm poziția în clasament, primul loc din play-out, acesta este scopul nostru, locul șapte”.

AFACEREA „CADASTRU PE BUCĂȚELE”: Consilierul Mihai Apostolache desființează strategia lui Polițeanu: „Se risipesc banii publici pentru firme care fac lucrări de cadastru pe zone mici. La București se cadastrează perimetre mult mai mari”

Petrolul Ploiești-Hermannstadt Sibiu se joacă sâmbătă, 13 mai, de la ora 14.30, pe stadionul „Ilie Oană”. toate încasările rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate către Spitalul de Pediatrie Ploiești, iar tichetele de acces pentru partida de sâmbătă vor fi valabile și pentru un super concert caritabil, ce se va desfășura, pe 16 iunie, tot pe „Ilie Oană” (de la ora 18.00). Biletele pentru întâlnirea cu Hermannstadt sunt disponibile, de astăzi, on-line, pe www.entertix.ro (aici), iar de la casa stadionului vor putea fi procurate astfel:

Cum așa?! Lui Bolojan îi plac „sugeraniștii”? Încă doi senatori de la Șoșoacă și POT au fost „racolați” de Bolojan. Săptămâna trecută, un senator SOS a fost făcut șef la PNL Ialomița

– joi, 11 mai: 09.00 – 17.00

– vineri, 12 mai: 09.00 – 17.00

– sâmbătă, 13 mai: 09.00 – 14.30

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468