
Elevii clasei a X-a M4 ai Colegiului National „Mihai Viteazul” Ploiesti au avut parte de o surpriza extraordinara, astazi, cand la clasa s-a prezentat nimeni alta decat Mirela Dulgheru, campioana olimpica la atletism.
Aceasta s-a alaturat elevilor ca raspuns la invitatia conducerii LMV, evenimentul fiind prilejuit de saptamana „Scoala Altfel”.
Astfel, elevii au ascultat povesti interesante din cariera de sportiv a Mirelei Dulgheru, cea care a pus accent pe importanta activitatii fizice pentru mentinerea sanatatii fizice si emotionale, incurajandu-i pe tinerii LMV-isti sa isi urmeze visurile, indiferent care sunt acestea.
„Elevii clasei a X-a M4 s-au bucurat în săptămâna “Şcoala altfel” de prezența unui invitat special, doamna Mirela Dulgheru, campioană mondială universitară la atletism și participantă la Jocurile Olimpice de la Barcelona, care le-a împărtăşit din experienţa sa şi le-a vorbit despre drumul spre succes, motivându-i să îşi urmeze visurile.”, au transmis reprezentantii Colegiului.





Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare
Carmen Băjenaru, profesor de istorie și consilier local, numită inspector școlar general adjunct al ISJ Prahova
Virgil Nanu cere repornirea rafinăriei Lukoil Petrotel din Ploiești: „În joc sunt locurile de muncă și veniturile a 3.000 de angajați”




