Când a aflat că va fi condamnat la moarte, un criminal și-a pierdut controlul în sala de judecată. Camerele au filmat reacția lui VIDEO

Când a aflat că va fi condamnat la moarte, un criminal și-a pierdut controlul în sala de judecată. Camerele au filmat reacția lui VIDEO

Un bărbat condamnat pentru uciderea unei fetițe de 11 ani și a femeii care o supraveghea, în urmă cu mai bine de trei decenii, a fost condamnat la moarte de un judecător din sud-vestul Floridei. Înainte de pronunțarea sentinței, criminalul, Joseph Zieler, și-a atacat avocatul în sala de judecată, lovindu-l cu cotul în față.

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

10 din 12 jurați au recomandat ca Zieler să fie condamnat la moarte după aproximativ cinci ore de deliberări, potrivit instanței. Anterior, același juriu l-a găsit pe Zieler, 60 de ani, vinovat de două crime. În 1990, el le-a ucis pe Robin Cornell, de 11 ani, și pe Lisa Story, de 32 de ani, potrivit CBS News.

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

Înainte ca sentința să fie pronunțată oficial, Zieler a fost adus în sala de judecată încătușat. În imaginile filmate de o televiziune locală se vede cum el l-a strigat pe avocatul Kevin Shirley, iar acesta s-a aplecat pentru a asculta ce are să-i zică Zieler. Însă Zieler nu voia să-i spună nimic. În schimb, l-a atacat lovindu-l cu cotul în cap pe avocat.

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

Doi gardieni l-au imobilizat imediat pe Zieler, apoi l-au escortat în afara sălii de judecată.

Avocatul Shirley a spus că a scăpat ușor după incident. „Nu aveam idee că va face așa ceva. Evident, a plănuit asta. În timp ce era scos afară a spus că îi pare rău că nu a dat bine”.

Nu este prima ieșire a lui Zieler. În timpul procesului el a țipat la juriu și a făcut gesturi vulgare.

Zieler a fost condamnat la închisoare pentru altă agresiune în 2016. Atunci s-a stabilit că ADN-ul său era la locul crimelor din 1990.

Fetița și femeia au fost găsite moarte într-un apartament din Cape Coral, la 140 km de Tampa, în mai 1990. Mama lui Robin fusese plecată în timpul nopții și a descoperi cadavrele când s-a întors acasă. Anchetatorii au spus că ambele victime au fost agresate sexual.

Zieler a șocat pe toată lumea cu afirmațiile făcute în timpul procesului. El a susținut că s-a culcat cu mama lui Cornell cu câteva luni înainte de crimă, încercând astfel să justifice prezența ADN-ului în locuință.

Zieler a țipat la juriu și a făcut gesturi vulgare pe tot parcursul procesului. Cel de-al doilea avocat al său, Lee Hollander, a spus: „Conduita lui nu a ajutat. Dacă ești deja în groapă, nu mai săpa”.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191