Cât costă parfumul preferat al lui Theo Rose. Femeile de rând nu și l-ar putea permite: „Este sentimentul de confort pe care îl am atunci când urc pe scenă”

Cât costă parfumul preferat al lui Theo Rose. Femeile de rând nu și l-ar putea permite: „Este sentimentul de confort pe care îl am atunci când urc pe scenă”

Fie că vorbim despre vedetele din România, fie că facem referire la starurile de peste hotare, cert este că celebritățile au fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru noi, în special în materie de modă. Ei bine, Theo Rose este una dintre cele care reușesc să fie mereu în atenția publicului. 

Bănicioiu, „paradit” doar cu denunțul lui Cocoş. Victor Ponta dezvaluie cum a fabricat DNA dosarul ex-ministrului Nicolae Banicioiu, achitat in prima instanta: „Pro Romania si PMP trebuiau eliminate din Parlament”

Cât costă parfumul preferat al artistei Theo Rose

Fiecare dintre noi avem o vedetă preferată, pe care o admirăm și îi urmărim toate obiceiurile. Ba mai mult, uneori chiar o imităm. Una dintre cele mai apreciate celebrități din România este Theo Rose și nu doar pentru talentul ei muzical, cât și pentru personalitatea ei jovială. Artista a reușit să cucerească inimile a milioane de români, drept pentru care deține o comunitate impresionantă de urmăritori în mediul online. La un moment dat, cântăreața a dezvăluit care este parfumul ei preferat, pe care nu se sfiește să și-l achiziționeze ori de câte ori este pe terminate.

Surse/ Licitație măsluită, la CJ Prahova: Vicele Cristian Apostol a dat ordin ca firma unei foste consiliere PNL să câştige transportul de persoane în Prahova

Printre parfumurile pe care le adoră se numără Marc Jacobs Daisy Wild, un parfum care cucerește orice femeie. Combinația de iasomie și vetiver, cât și notele de floare de banan oferă eleganță, feminitate, rafinament, dar și putere, lucruri care o descriu perfect pe artistă.

Hidro Prahova continuă să îşi bată joc: Mii de prahoveni, lăsați fără apă potabilă. De vină e… seceta!

Theo Rose adoră parfumul Marc Jacobs Daisy Wild

Parfumul pe care îl adoră Theo Rose costă puțin peste 500 de lei, preț pe care femeile de rând nu-l consideră deloc accesibil. Însă, dacă vorbim despre situația financiară a cântăreței, ne putem da seama că nu se uită niciodată la bani atunci când vine vorba despre plăcerile sale.

„Pentru mine, vibrația «Feel Good» este despre încredere și bucurie. Este sentimentul de confort pe care îl am atunci când urc pe scenă în fața a mii de fani, când petrec timp de calitate cu cei dragi sau când dansez de parcă nimeni nu se uită la mine. A te simți bine înseamnă să accepți cine ești și să găsești fericirea în lucrurile mărunte. Iar Notino înțelege perfect acest lucru – este locul unde găsesc întotdeauna ceea ce am nevoie pentru a mă simți minunat în interior și în exterior”, spune Theo Rose, potrivit sursei menționate.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191