
Cătălin Zmărăndescu s-a întors cu chef de grătar din vacanța de lux petrecută în Antalya. Click! are imagini în exclusivitate de la cheful dat de marele luptător, în compania unor invitați celebri.
VIDEO: Republica din deșert. Primarul Polițeanu a transformat Bulevardul Castanilor în maidan
Cătălin Zmărăndescu tocmai ce s-a întors din vacanța de cinci stele petrecută alături de familie în Antalya.
Zmărăndescu a încins grătarul alături de Sandra Izbașa
Nici nu a ajuns bine în România că celebrul luptător a decis să-și inaugureze imensul grătar care-i poartă numele alături de prieteni. Printre invitații celebri prezenți la cheful luptătorului s-au numărat și Sandra Izbașa și soțul ei, Răzvan Bănică.
Zmărăndescu ne-a povestit cum s-a simțit la cheful dat în cinstea prietenilor lui și ce amiciție frumoasă a legat cu Sandra Izbașa și soțul ei la emisiunea „Power Couple” unde au participat împreună.
„Astăzi a fost despre oameni. Despre prietenie. Despre râsete sincere și despre momentele acelea care îți umplu sufletul.
Am avut musafiri de soi, pe prietenii noștri dragi, Răzvan Bănică și Sandra Izbașa, iar împreună cu alți oameni frumoși am inaugurat noul grătar ce-mi poartă numele. Miros de grătar, copii care au alergat fără grijă, povești, glume și multe amintiri.
Ne-am întors pentru câteva ore în perioada <<Power Couple>> și ne-am dat seama că unele proiecte de televiziune se termină, dar prieteniile adevărate rămân. Asta este cea mai frumoasă victorie.
La finalul zilei, am rămas cu un singur gând: fericirea nu înseamnă lucruri complicate. Înseamnă oameni buni în jurul tău, copii care râd, familia aproape și prieteni pe care îi poți numi, fără ezitare, parte din viața ta.
Mulțumesc pentru o zi pe care o vom ține minte mult timp. Dumnezeu să ne țină sănătoși și să ne mai așeze la aceeași masă de multe ori de acum înainte!”, a declarat Cătălin Zmărăndescu, în exclusivitate pentru Click!
Au participat în sezonul 3 la „ Power Couple”
Cătălin Zmărăndescu și Sandra Izbașa au concurat în sezonul 3 al emisiunii „Power Couple” de la Antena 1, difuzat la începutul anului 2026. Marele luptător a participat alături de soția sa, Luiza Zmărăndescu, în timp ce Sandra Izbașa a concurat alături de soțul ei, Răzvan Bănică.
Cătălin și Luiza Zmărăndescu au fost eliminați în ediția din 11 februarie 2026, în urma votului dat de celelalte cupluri din casă. La rându lor, Sandra Izbașa și Răzvan Bănică au rezistat mai mult și au ajuns până în marea finală din 25 februarie 2026. Ei s-au calificat în ultima etapă alături de echipele formate din Oase și Maria și Simona și Marius Urzică.
Sezonul 3 al competiției pentru cupluri de la Antena 1 a fost câștigat de Oase și Maria Pitică, care au plecat acasă cu trofeul și suma totală în valoare de de euro, acumulați pe parcursul probelor.




DEZASTRU! Străpungerea Laboratorului, mare asfaltare electorală a primarul Polițeanu, e vai de mama ei!
Se oprește curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Vezi lista completă a străzilor care rămân fără energie electrică




