Caz medical fără precedent: vindecare completă de cancer cerebral cu un medicament experimental

Caz medical fără precedent: vindecare completă de cancer cerebral cu un medicament experimental

Diagnosticat cu una dintre cele mai letale forme de cancer cerebral, un bărbat din Marea Britanie a reușit să învingă boala fără a fi supus operației. Tumora i-a dispărut complet după administrarea unui medicament experimental pe bază de imunoterapie. Cazul său i-a uimit pe medici și a reaprins speranța într-un tratament curativ pentru glioblastom.

INTERVIU dr. Anca Miu/ Spitalul de Pediatrie trebuie să se facă mare! Lipsa spațiului, cea mai mare problemă a spitalului de copii

Rezultatele apar după aproape trei ani de la începerea unui studiu clinic revoluționar, transmite Fox News. Oncologii speră acum să extindă cercetarea și la alți pacienți.

City managerul Ploieștiului, Sorin Dumitrașcu, în conflict cu PNL

Tumora a dispărut complet după tratamentul experimental

Ben Trotman avea 40 de ani când a primit diagnosticul crunt: glioblastom, cea mai agresivă și mortală formă de cancer cerebral. Boala ucide peste de americani anual, iar speranța de viață este de numai 14–15 luni. În mod obișnuit, tratamentul standard include operația, radioterapia și chimioterapia, dar nu garantează vindecarea. Trotman, însă, a avut o evoluție medicală ieșită din comun, care le dă speranță atât pacienților, cât și cercetătorilor.

Virgil Nanu deschide seria evenimentelor „Ținutul Vinului” cu o seară culturală dedicată poeziei, muzicii și iubirii

După diagnostic, un prieten l-a îndrumat către Spitalul Național de Neurologie și Neurochirurgie din Londra, parte a University College London Hospitals (UCLH). Acolo, oncologul Paul Mulholland l-a inclus într-un studiu clinic cu un medicament experimental numit ipilimumab, deși era singurul pacient înscris. Studiul a fost întrerupt ulterior din lipsă de voluntari, dar tratamentul lui Trotman a continuat.

Ipilimumab este un anticorp monoclonal care acționează prin blocarea unei proteine ce împiedică sistemul imunitar să lupte eficient împotriva celulelor canceroase. Astfel, sistemul imunitar devine capabil să recunoască și să distrugă celulele tumorale. Medicamentul a fost administrat înainte de începerea tratamentelor standard, când pacientul era suficient de sănătos pentru a tolera imunoterapia.

„Scanare complet curată” după aproape trei ani

După administrarea ipilimumabului, Trotman a urmat chimioterapie și radioterapie, fără a mai trece prin operația programată de îndepărtare a întregii tumori. La doi ani și opt luni de la debutul tratamentului, scanările au arătat absența totală a tumorii – un rezultat extrem de rar în cazul glioblastomului.

„Este foarte neobișnuit să ai o scanare complet curată în astfel de cazuri, mai ales fără intervenția chirurgicală completă”, a declarat dr. Mulholland. „Sperăm că imunoterapia și tratamentele următoare vor ține boala sub control — și până acum așa a fost.”

Viața lui Trotman s-a schimbat radical. La doar două luni după începerea tratamentului, s-a căsătorit cu partenera sa, Emily, iar în aprilie 2025 au devenit părinții unei fetițe, Mabel. „Am simțit că am avut noroc într-o situație altfel devastatoare”, a spus el.

Medicul care l-a tratat speră ca rezultatul spectaculos să nu fie o excepție. UCLH intenționează să continue studiul clinic, de data aceasta cu mai mulți pacienți, pentru a evalua potențialul imunoterapiei de a deveni o alternativă reală pentru tratarea uneia dintre cele mai letale forme de cancer cerebral.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468