Recomandări video

Loading videos...

Ce ce întâmplă în PNL Ploieşti? Mai mulți consilieri locali au fost dați afară sau au renunțat la mandate

Ce ce întâmplă în PNL Ploieşti? Mai mulți consilieri locali au fost dați afară sau au renunțat la mandate

Prima ședință a Biroului Permanent al PNL Ploiești desfășurată aseară, după demiterea Robertei Anastase de la șefia organizației și înlocuirea acesteia cu viceprimarul Daniel Nicodim, a produs schimbări majore.

Trei școli din Ploiești primesc imprimante 3D profesionale prin proiectul ECOLAB 3D – Laboratorul Reciclării

Astfel, în urma unor analize interne privind scorul de la locale, doi consilieri locali, Radu Simionescu și Vlad Frusina, au renunțat la mandatele obținute în urma alegerilor din 9 iunie.

Ionuț Stroe, deputatul PNL fotografiat la manichiură, se încurcă în minciuni. Își schimbă declarațiile de la o zi la alta și se contrazice singur

Un alt consilier local, Simona Popescu, a fost exclus din partid, după ce, în timpul ședinței, a criticat în termeni duri noua conducere a organizației.

Prefectura Prahova pregătește planul de măsuri pentru iarna 2026-2027. Noul prefect, Cătălina Bozianu, a discutat cu reprezentanții ISU

În urma voturilor celor prezenți, noul secretar al organnizației PNL Ploiești este Cristian Ganea, iar coordonator al campaniei pentru alegerile parlamentare din partea Biroului Județean Prahova a fost desemnat Bogdan Nica.

Sursa: observatorulph.ro

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468