
Pe data de 20 iulie, credincioșii din țara noastră sărbătoresc unul dintre cele mai importante momente ale calendarului ortodox. În această zi este sărbătorit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, iar această zi este însoțită de nenumărate superstiții și tradiții pe care românii au grijă să le respecte.
Această sărbătoare este una dintre cele mai importante din calendarul ortodox, fiind sărbătorită, în fiecare an, pe data de 20 iulie. Iar, de-a lungul țării există nenumărate tradiții pe care românii le respectă cu ocazia zilei Sfântului Ilie. Cei care ignoră aceste obiceiuri, se spune în popor, se vor confrunta cu ghinioane teribile.
Una dintre cele mai răspândite credințe legate de această zi este să nu lucrăm câmpul. În trecut, oamenii chiar evitau să cosească sau să desfășoare alte munci agricole, de teama furtunilor și a grindinei. Legendele din țara noastră spun că Sfântul Ilie cutreieră cerul pe un car de foc.
Este o sărbătoare foarte importantă
De asemenea, tot cu ocazia acestei sărbători, femeile din țară nu spălau rufe, nu torceau și nu coseau. Conform tradiției, munca în această zi de sărbătoare poate atrage pagube și pedepse divine.
În plus, în popor se mai spune că nu trebuie să existe certuri sau să fie rostite vorbe grele cu ocazia acestei zile de sărbătoare. Conform tradiției, orice conflict început pe 20 iulie se poate prelungi mult timp.
Mai multe pentru tine
Există nenumărate tradiții de Sfântul Ilie
O altă credință populară mai spune că, dacă începe o furtună în această zi, nu trebuie niciodată să ne adăpostim sub un copac înalt. Desigur, dincolo de explicația religioasă, această tradiție are și o motivație foarte practică. Copacii înalți riscă să fie loviți de fulgere în timpul furtunilor.
În popor se spune că Sfântul Ilie urmărește spiritele rele cu fulgerele sale, iar locurile care sunt lovite de trăsnet au o încărcătură spirituală puternică. Cei care încalcă aceste obiceiuri pot atrage asupra lor pagube și ghinion, potrivit tradițiilor din țara noastră.




Veronica Rădună a mers cu avocatul la Primăria Ploiești! Arhitecta-șefă a câștigat definitiv procesul cu Polițeanu și amenință cu plângere penală dacă nu este repusă în funcție
Consilierul Mihai Apostolache îl critică pe primarul Polițeanu pentru concesionarea Târgului de Crăciun pe 4 ani: „Urgență fabricată și proiect copy-paste după Cluj!”
Grecia interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Parlamentarii de Prahova când vor susține o asemenea măsură?




